Ierarhii din Italia, decoraţi de Preşedintele României | „Le dedicăm tuturor clericilor, preoteselor și voluntarilor”

Președintele României i-a conferit Preasfințitului Părinte Episcop Siluan, Ordinul „Meritul Cultural”, în grad de Comandor, Categoria G – „Cultele”, iar Preasfințitului Părinte Arhiereu Vicar Atanasie de Bogdania i-a conferit Ordinul Național „Pentru Merit”, în grad de Cavaler.

Distincţiile au fost înmânate de Ministrul de Externe al României, E.S. Bogdan Lucian Aurescu, joi după-amiaza, la Sediul Ambasadei României de la Roma.

Ierarhii au primit distincțiile „în semn de înaltă apreciere și recunoștință pentru solidaritatea și dăruirea de care au dat dovadă în intensa lor activitate social-filantropică destinată cetățenilor români aflați pe teritoriul Republicii Italiene, contribuind astfel la limitarea impactului pe care actuala criză epidemiologică a avut-o asupra comunității românești și în special asupra categoriilor sociale vulnerabile.”

Preasfinţitul Părinte Atanasie de Bogdania primind distincţia. Foto credit: Episcopia Italiei

În cuvântul de mulțumire, Preasfințitul Părinte Episcop Siluan a subliniat faptul că distincțiile „nu sunt acordate pentru merite individuale”.

„Ele reprezintă efortul colectiv și meritul întregii Episcopii, motiv pentru care le dedicăm tuturor clericilor, soțiilor clericilor și voluntarilor mireni, implicați în ajutorarea celor afectați material și moral de pandemie.”

Decretele privind decorarea ierarhilor au fost semnate de către Președintele Klaus Iohannis în luna august 2020.

La ceremonia de acordare a înaltelor distincții au participat Excelența Sa domnul George Bologan, Ambasadorul României în Italia, membri ai corpului diplomatic, precum și reprezentanți ai Episcopiei Ortodoxe Române a Italiei.

Ierarhii Episcopiei Italiei

Preasfinţitul Părinte Siluan slujeşte Episcopia Italiei de 13 ani. A fost hirotonit episcop în anul 2001. Începând cu data de 1 iulie 2004, PS Siluan a primit ascultarea pastorală, misionară, administrativă și de reprezentare a Bisericii Ortodoxe Române în Italia (Vicariatul Italiei la acea vreme).

După înfiinţarea Episcopiei Italiei (în 2007), Colegiul electoral al eparhiei l-a ales drept unic candidat, fiind apoi confirmat de Sfântul Sinod în data de 5 martie 2008. A fost înscăunat în 8 mai 2008, fiind primul ierarh al Episcopiei Ortodoxe Române a Italiei.

Preasfinţitul Părinte  Atanasie este arhiereu vicar din 2018, dar slujește în Episcopia Italiei de mai bine de 12 ani. Preasfinția Sa are vârsta de 38 de ani și este originar din Chișinău. Vezi mai multe detalii biografice aici.

Foto credit: Episcopia Italiei

Comentarii Facebook


Știri recente