Arhiepiscopul Ioachim al Romanului și Bacăului, împreună cu Episcopul vicar Teofil Trotușanul al aceleiași eparhii au subliniat joi importanța participării active și conștiente a credincioșilor la viața liturgică a Bisericii.
Sfânta Liturghie a Sf. Vasile cel Mare a fost săvârșită la Catedrala Arhiepiscopală din Roman împreună cu un sobor de preoți și diaconi.
Înaltpreasfințitul Părinte Ioachim a vorbit despre semnificațiile duhovnicești ale praznicului Tăierii împrejur după trup a Domnului și despre valoarea mântuitoare a numelui primit de Fiul lui Dumnezeu la opt zile de la Naștere, precum și a numelui primit de creștin la Botez:
„Ce nume a luat Fiul lui Dumnezeu? A luat numele de Iisus Hristos. Ce înseamnă Hristos? Înseamnă Unsul lui Dumnezeu. Dacă Hristos înseamnă uns, atunci Iisus înseamnă Cel care mântuiește. Deci, iată că Unsul lui Dumnezeu mântuiește lumea”.
Comuniunea Bisericii
Referindu-se la legătura dintre Tăierea împrejur după trup a Domnului și Botez, Arhiepiscopul Romanului și Bacăului a subliniat că prin nume și prin Taina inițierii creștine omul este încorporat în Trupul lui Hristos: „Micul Prunc a fost adus pentru acest act care pentru noi simbolizează botezul, adică prima taină de inițiere și de intrare în Biserica lui Hristos”.
Totodată, Înaltpreasfinția Sa i-a îndemnat pe credincioși să conștientizeze importanța identității lor duhovnicești și a legăturii vii cu sfântul ocrotitor.
„Aveți un nume, țineți la el sau rugați-vă Sfântului pe care voi îl dețineți ca nume și învățați troparul cel puțin al Sfântului vostru protector. Și atunci veți rămâne în comuniunea Bisericii”.
Organism viu
Preasfințitul Părinte Teofil Trotușanul a vorbit despre participarea credincioșilor la rugăciunea comună a Bisericii. Episcopul vicar a evidențiat caracterul viu și lucrător al comuniunii euharistice: „Am simțit această alternanță între altar și credincioși mai mult ca oricând, pentru faptul că ne îndeamnă rugăciunile acestea complexe și clare din anaforaua Liturghiei”.
Preasfinția Sa a arătat că Biserica este un organism viu, în care fiecare credincios este chemat la implicare reală: „Ne creează această osmoză, acest corp comun care este Biserica, în care suntem mădulare în parte ale trupului tainic, Hristos fiind capul ei”.
„Anul care vine să fie un an al milei Domnului. Și mila lui Dumnezeu să vă ocrotească, să vă împlinească cererile cele de folos și de mântuire și să trăiți cu toții întru mulți și fericiți ani”, a îndemnat Preasfințitul Părinte Teofil Trotușanul.
Foto credit: Arhiepiscopia Romanului și Bacăului





