Institutul Cultural Român (ICR) lansează un nou program de finanțare dedicat traducerii în română a cărților pentru copii și tineri scrise de autori străini.
Intitulat Romanian Books for Children, programul este dedicat exclusiv editurilor străine interesate să publice în traducere cărți pentru copii și tineri.
Editurile străine sunt invitate să aplice, în perioada 7 aprilie – 11 mai, pentru subvenții oferite în cadrul primei ediții a programului Romanian Books for Children (RBC).
Cuantumul de finanțare
Finanțarea poate ajunge până la 10.000 de euro per proiect, acoperind integral costurile traducerii (maximum 3.000 euro) și, în anumite cazuri, până la 70% din costurile de editare (maximum 7.000 euro). Dacă se solicită doar finanțarea costurilor de editare, subvenția poate ajunge până la 9.000 de euro.
Programul se adresează atât volumelor din categoria „ficțiune”, cât și celor din categoria „non-ficțiune” (istorie, artă, știință etc.).
Dosarele de înscriere se depun exclusiv online, la adresa [email protected], iar finanțările vor fi acordate în limita bugetului disponibil, urmând a fi selectat un număr de minimum trei proiecte câștigătoare, în funcție de aplicațiile depuse.
Pentru o selecție obiectivă și transparentă, dosarele primite vor fi evaluate de o comisie alcătuită din experți independenți. Rezultatele evaluării vor fi publicate în data de 10 iunie 2025 pe platformele www.cennac.ro și www.icr.ro.
Regulamentul oficial și detaliile programului pot fi consultate pe site-ul www.icr.ro, la secțiunea „Informări” sau direct la următorul link.
Foto credit: Institutul Cultural Român






