Iconarul de la Robaia a fost sărbătorit prin liturghie arhierească

Sfântul Pafnutie Pârvu Zugravu, cel mai mare pictor bisericesc român al epocii cantacuzine şi brâncovenești, a fost sărbătorit miercuri la mănăstirea Robaia.

Sfânta Liturghie a fost oficiată de Arhiepiscopul Calinic al Argeşului şi Muscelului în altarul de vară al mănăstirii unde a a fost tuns în monahism Sf. Pafnutie.

În omilia sa, ierarhul a evidențiat cele mai importante aspecte din viața Sfântului Cuvios Pafnutie Pârvu Zugravu, evidenţiind pictura sa unică, aparte pentru Ortodoxie.

Părintele Arhiepiscop le-a vorit credincioşilor despre originea sfântului canonizat în 2017.

„Sfântul Cuvios Pafnutie Pârvu Zugravul este un sfânt argeșean, lucru care trebuie să ne bucure, având un sfânt cuvios rugător în ceruri pentru noi”, a subliniat Înaltpreasfinţia Sa.

După Sfânta Liturghie a urmat slujba parastasului pentru toți viețuitorii mănăstirii Robaia care au adormit în Domnul de la începuturile acesteia și până în prezent.

Sfântul Pafnutie

De sărbătoarea Sfântului Pafnutie, în 7 august, s-au împlinit doi ani de la proclamarea locală a canonizării în rândul sfinților a iconarului de la Robaia.

Sfântul Pafnutie s-a născut în orașul argeșean Câmpulung Muscel la data de 12 octombrie 1657 și a trecut la cele veșnice în anul 1735 fiind înmormântat la mănăstirea Robaia.

Comentarii Facebook


Știri recente