Icoana Maicii Domnului Prodromița

Luni, 24 octombrie 2011, va avea loc prima parte a procesiunii Calea Sfinților cu icoana Maicii Domnului – Prodromița de la Muntele Athos și Cinstitul cap al Sfântului Apostol Andrei, Ocrotitorul României, până la șantierul Catedralei Mântuirii Neamului, unde vor fi întâmpinate de către Preafericitul Părinte Patriarh Daniel, ierarhi, preoți, diaconi și credincioși. După o rugăciune de binecuvântare a lucrărilor din șantier și după sfințirea noului paraclis cu hramurile Învierea Domnului, Icoana Maicii Domnului – Prodoromița și Sfântul Ioan Gură de Aur, precum și sfințirea icoanei Maicii Domnului – Prodromița, procesiunea cu Cinstitul cap al Sfântului Apostol Andrei, Ocrotitorul României, va continua pe traseul Calea 13 septembrie – Piața Constituției – Bulevardul Unirii până la Crucea brâncovenească de la bazaColinei Patriarhiei.

De acolo va începe partea a doua a procesiunii Calea Sfinților, și anume, procesiunea cu Cinstitul cap al Sfântului Apostol Andrei, Ocrotitorul României, sfintele moaște ale Cuviosului Dimitrie cel Nou și ale Sfinților Împărați Constantin și Elena până la podiumul special amenajat în curteaCatedralei patriarhale, unde vor fi întâmpinate de către Preafericitul Părinte Patriarh Daniel și așezate spre închinare în baldachinul de pe Dealul Patriarhiei.

Istoria icoanei Maicii Domnului Prodromița o aflăm din Sinaxarul zilei de 12 iulie desprins din Mineiul din anul 1910. Redăm textul mai jos așa cum este prezentat în această ediție a Mineiului fără a știrbi nimic din farmecul arhaic al limbii române de la începutul sec. XX:

SINAXAR

‘Stih: Icoană a Maicii lui Dumnezeu de minuni izvorâtoare.

A Miresei celei prea curate, cu chipuri dumnezeești.

Celor ce te roagă să le fii acoperemânt și păzitoare.

De toate ispitele și de nevoi să-i mântuești.

Dându-le dar și vindecare de toate boalele.

Și a dobândi prin tine toate cererile.

În 12 zile ale lunii iulie prăznuim pomenirea minunii sfintei Icoane celei cu dumnezeească minune zugrăvită-, numai singure dumnezeeștile Fețe, adică: a prea sfintei Stăpânei noastre Născătoarei de Dumnezeu și pururea Fecioarei Măriei, și a dumnezeescului său Fiu Iisus Hristos, ce prin dumnezeească iconomie, cu minune s’a închipuit în capitala Moldovei Iași, în anul dela întruparea lui Dumnezeu Cuvântului, 1863, luna Iunie 28 de zile. Căreia pentru praznicul sfinților apostoli, ce cade a doua zi, i s’a așezat prăznuirea în 12 zile ale lui Iulie; care făcătoare de minuni Icoană, întru acelaș an s’a adus în sfântul Munte Athos; și se află în Chinoviul Român în sfânta biserică Catedrală ce are hramul Botezul Domnului nostru Iisus Hristos, întru slava lui Dumnezeu, și a prea curatei Maicei sale pururea Fecioarei Măriei. Cu ale căreia sfinte și prea puternice rugăciuni Hristoase Dumnezeule miluește-ne, și cu judecățile care știi, mântuește-ne pre noi, ca un bun și de oameni iubitor, Amin.

POVESTIRE

Pentru-făcătoarea de minuni Icoană a Prea Sfintei Stăpânei noastre, de Dumnezeu Născătoarei, și pururea Fecioarei Maria, cea cu dumnezeească minune săvârșită, numită Prodromița.

Plină de bucurie, plină de duhovnicească veselie, și de toată lauda, este prăznuirea noastră care o săvârșim astăzi, fraților creștini, întru pomenirea minunei ce s’a făcut cu această prea slăvită Icoană a Maicii lui Dumnezeu, a căreia’ istorie se începe întru acest fel, după cum urmează, cuvântul.

Iubiții mei creștini! Știm că întru cele mari și fără de număr milostiviri, ce cu neîncetare se revarsă dela Părintele ‘îndurărilor, asupra prea iubitei fiicei sfintei și drept slăvitoarei Biserici, este un bogat dar al bunătății lui Dumnezeu, și proslăvirea sfintelor icoane pre pământ, prin o mai pre sus de fire și prin minunata putere dumnezeească a facerii de’ minuni, ce săvârșește prin ele minunatul întru sfinții săi Dumnezeu. Carele și prin sfintele icoane proslăvește, pre cei ce îl proslăvesc prin credință vie, și vieață plăcută lui, prin acest mare dar, a celor mari dăruiri dumnezeești, cu priimirea dreptei și adevăratei credințe s’a luminat și strălucește și a noastră patrie, și bisericile ce sunt în România, s’au făcut pomi de vieață, și slobozind din sine adânci rădăcini ale credinței celei dreptslăvitoare. În toate părțile ei au adus roduri de drepte slăviri și îmbelșugate, pre cât cu întâietatea la locurile sădirii lor, așa și pre toată fața pământului României o au împodobit, cu roditoarele sale mlădițe prin ceata cea cu mult număr a sfintelor și de minuni făcătoare icoane, și nu numai în fericitele zile a dreptslăvitorilor noștri strămoși, cari ardeau cu duhul pentru dreapta credință, au înmulțit Domnul minunile sale, prin arătarea și descoperirea sfintelor icoane, atât a prea curatei Maicii lui Dumnezeu; precum și a plăcuților lui, spre facerea de bine a sufletelor și a trupurilor, celor ce cu credință aleargă spre închinăciunea sfintelor icoane — cel ce pre cei drepți iubește, și pre păcătoși miluește — ci și în timpurile noastre aceste sărace de credință, au revărsat asupra noastră un îmbelșugat rîu de aceeași nepomenită a sa milostivire, ca să adape inimile cele cuprinse de uscăciunea puținei credințe, spre a răsări întrînsele fapte bune creștinești, și în privirea ochilor noștri s’a săvârșit o lucrare dumnezeească, și cu voința Domnului a răsărit pre tăria gânditorului nostru Cer a dreptslăvitoarei noastre Biserici, această icoană neisprăvită de mână omenească; care împodobindu-se cu strălucitoarele raze a facerilor ei de minuni, și tuturor cinstitorilor celor fără de număr, cari de la marginile lumii aleargă către strălucirea sa, vieață și bucurie le izvorăște.

În anul 1863, părinții ieroshimonahi Nifon și Nectarie, fondatorii schitului Prodromul din sf. Munte Atos, plecând să vie în țara românească pentru trebuințele acelui schit, aveau în inima lor o mare dorință și evlavie, pentru o sfântă icoană mai însemnată și de minuni făcătoare a Maicii lui Dumnezeu, ca să fie întru această sfântă nouă biserică, spre mângâerea celor ce se vor afla întru acest sfânt lăcaș, dupre cum mai toate mânăstirile sfântului Munte, au câte o icoană făcătoare de minuni.

Deci aflându-se părinții Nifon și Nectarie, în orașul Iași, capitală a Moldovei, au început a cercetă acolo, pentru un zugrav mai iscusit și cu vieață plăcută lui Dumnezeu, care să le zugrăvească o icoană a Maicii lui Dumnezeu. Și din pronia Dumnezeească, au găsit pe un zugrav bătrân, cu numele Iordache Nicolau, cu carele s’au și învoit să le facă această sfântă icoană după modelul ce i-au dat părinții; însă i-au pus și îndatorire ca să lucreze cu postul adică: De dimineață până când va flămânzi neluând nimica în gură; iară după masă să nu mai lucreze la această sfântă Icoană, ci alt lucru să facă până a două zi; și într’acest fel să urmeze cu lucrul Icoanei până la săvârșirea ei. Și a priimit numitul zugrav învoiala aceasta cu toată mulțumirea și evlavia, de cât numai zicând că el nu poate lucră acum ca mai ‘nainte, că a, îmbătrânit și-i tre-mură mâinile; iar părinții Nifon și Nectarie l-au mai îmbărbătat zicându-i, să se silească și să aibă credință, că îi va ajută Maica lui Dumnezeu. Și așa bunul bătrân zugrav a început lucrul cu multă evlavie, și lucră bine și cu bună sporire câmpul și hainele, iar fețele le-au lăsat la urmă după obiceiul zugrăvesc. Deci după ce au isprăvit veșmintele după știința meșteșugului său, a început a lucră la chipul Maicii Domnului și al Domnului nostru Iisus Hristos, dând mâna întâiu și a doua, au mai rămas puțin ca desăvârșit să le îndrep- teze și să le săvârșească; a doua zi de dimineață s’a sculat și a început a lucră iarăși la fețe, ostenindu-se cu mare stăruință mai toată ziua, ca doară ar putea, să le îndrepteze și să le săvârșească; însă lucrul ieșia cu totul din protivă, că nu numai nu a putut să le îndrepteze, ci mai ales desăvârșit le-a stricat, în cât au rămas cu totul fără de chip, strâmbe, urîte, și nepotrivite. Acestea văzând blagoslovitul bătrân zugrav, foarte s’a mâhnit și s’a scârbit, nepricepându-se ce va să fie lucrul acesta, și a încetat de a mai lucră, zi-când: Păcat de osteneala și postul ce am suferit atâtea zile, lucrând la această Icoană în zadar; Dumnezeu să mă ierte, nu știu ce să mai zic, că de astănoapte cu toată silința mă chinuesc, și nu pot să le îndreptez; ba încă, acum chiar desăvârșit le-am stricat, fă- ndu-mă ca un ieșit din minte, ca și cum mi-ași fi uitat meșteșugul.

Din întâmplare s’au dus în ziua aceia pe la dânsul părinții Nifon și Nectarie, ca să vază cum urmează cu zugrăvirea sfintei Icoane; și când au văzut’o și ei întru acea stare nepotrivită, foarte s’au mâhnit și s’au scârbit până la suflet, socotindu-se nevrednici darului și voinței Maicii lui Dumnezeu, după care a început și tristul zugrav a le povesti întâmplarea ce a pătimit. Acestea auzind părinții mai mult s’au mâhnit și s’au amărît, zicând: Că nu voește Maica Domnului la dorința și evlavia lor, însă părinții nu s’au împuținat cu totul, ci au lăsat lucrul la buna voința Maicii lui Dumnezeu, și mângâind încă cât au putut și pe tristul zugrav, i-au zis să nu se împuți-neze, ci să se apuce și să isprăvească icoana pre cât îi va fi cu putință, fiind că ei tot o vor lua, ori și cum va fi, și plata ostenelei lui îi vor da-o deplin, după cum s’au tocmit cu dânșii.

Întru acea vreme s’a întâmplat de eră acolo cu părinții, și părintele ieromonahul grecul Grigorie Esfigmenitul, în sinodiea părintelui Arhiereu Nill Pentapoleos, carele și el văzând Icoana într’acest fel, a zis părinților Nifon și Nectarie: Păcat de cheltuelile ce faceți sfinția voastră, vă rog nu mai duceți astfel de icoană în sfântul Munte, că acolo sunt destui zugravi cu mult mai buni, carii pot cu adevărat să vă facă o icoană cum se cade, după dorința sfințiilor voastre. Părinții i-au răspuns: Că poate vor dărui-o acolo în țară la vre-o biserică mai săracă.

Apoi părinții au plecat și s’au dus la metohul lor, iară bătrânul zugrav a acoperit Icoana, cu o pânză curată, și încuind cu cheia ușa odăii unde lucră Icoana, a rămas foarte scârbit nemân- când nimica în ziua aceia, ci numai tot se ruga și se închină până la obosire, și așa s’a culcat fiind acum seară. A doua zi sculându-se mai de dimineață, și luând cheia, a deschis ușa odăii unde lucră, și a început a’și găti cele trebuincioase pentru zugrăvit, având multă dorință și evlavie ca să se apuce de lucru; și făcând câteva metanii, se închină și se rugă Maicii lui Dumnezeu, ca să-i lumineze mintea și să-i ajute ca să nu pătimească ca ieri. Și așa mergând la Icoană ca să se apuce de lucru, a ridicat pânza de pre fața Icoanei; atunci O! Minunile Maicii lui Dumnezeu! Vede cu adevărat că sfintele fețe sunt cu dumnezeească minune îndreptate, încuviințate și de sineși săvârșite, și pline de dumnezeesc Dar și Har după cum se vede chiar și acum, sfânta aceasta de față Icoană a prea curatei Maicii lui Dumnezeu. Această prea slăvită minune, văzându-o bătrânul zugrav, împreună cu ucenicii săi, foarte se minunau și proslăviau pre Maica lui Dumnezeu, că ea singură cu minune dumnezeească și-a proslăvit sfânta sa față, și a Fiului său, pre care minune spre mai bună adeverire, cu înscris și punerea peceții și a iscăliturii lui, a dat părinților Nifon și Nectarie, care mărturie s’a pus să se păstreze în archiva acelui schit. Iar coprinderea ei este într’acest fel:

«Eu Iordache Nicolau, zugrav din orașul Iași, am zugrăvit această sfântă «Icoană a Maicii lui Dumnezeu, cu însuși mâna mea, la care a urmat o «minune prea slăvită în modul următor: Dupăce am isprăvit veșmintele, după meșteșugul zugrăviei mele, m’am apucat să lucrez fețele Maicii Domnului și a Domnului nostru Iisus Hristos; după ce am dat mâna întâia și a doua, de noapte apucându-mă ca să o zugrăvesc desăvârșit, privind eu la chipuri cu totul au ieșit din potrivă, pentru care foarte mult m’am mâhnit, socotind că mi-am uitat meștejugul; și așa fiind, seara m’am culcat scârbit nemâncând nimic în ziua aceia, socotind că a doua zi sculându-mă să mă apuc mai cu deadinsul. Dupăce m’am sculat a doua zi, mai întâiu am făcut trei metanii Maicii lui Dumnezeu, rugându-mă ca să-mi «umineze mintea, să pot isprăvi sfânta ei Icoană; și când m’am dus să mă «puc de lucru, o! prea slăvite minunile Maicii lui Dumnezeu! S’au aflat chipurile drese desăvârșit precum se vede, și eu văzând această minune n’am mai adaos a-mi pune condeiul, fără numai am dat lustrul cuviincios, deși cu greșală am făcut aceasta ca să dau lustru la o asemenea minune.

Aceasta este povestirea acestei sfinte «Icoane».

Minunea aceasta s’a întâmplat noaptea spre 28 Iunie și pentru viitoarea prăznuire a sfinților Apostoli, s’a mutat slujba Icoanei astăzi la 12 Iulie; care minune dupre cum am zis vâzându-o zugravul de mai sus numit, s’a minunat și cu spaimă privind nu se pricepea cum s’a făcut aceasta. Asemenea și ucenicii lui văzând s’au spăimântat, și au început a chema prietenii și vecinii de prin prejur ca să vază, și îndată s’a umplut casa zugravului de norod, care se minuna de proslăvirea acestei sfinte Icoane, și toți se închinau aprinzând lumânări, îndulcindu-se duhovnicește de privirea dumnezeeștilor fețe așa de bine încuviințate și minunate. Părinții Nifon și Nectarie, fiind la metohul schitului, dintru acel oraș Iași, îngrijați și întristați, neștiind nimica de această minune, văd de năprasnă că vine unul din ucenicii zugravului foarte repede și obosit, spuind în gura mare: Să trimeteți curând să ia sfânta Icoană, fiindcă, în noaptea aceasta singură s’a zugrăvit, și acum poporul nu mai încape privind acea minune. Deocamdată părinții nu credeau cele grăite de ucenic, și cu ideia aceasta au trimis pre părintele Dosifteiu shimonahul carele avea ascultarea de mitocariu în Iași; și ajungând părintele Dosifteiu la casa zugravului, nu putea intră să vază sfânta Icoană, de îmbulzeala poporului; deci îndată luând o trăsură, și învelind sfânta Icoană cu o pânză curată, a adus’o la metoh urmând și poporul. Iară în metoh venind, au închis porțile și n’au mai lăsat pe nimeni să intre, până se vor sfătui ca ce este de făcut. Grabnic părinții au făcut cunoscut sfintei Mitropolii de această minune. Și venind însuși Prea Sfințitul Mitropolit Calinic Miclescu, cu tot clirosul său, au văzut sfânta Icoană, și crezând i s’au închinat cu toată evlavia, minunându-se și zicând: « Cu adevărat mare Dar ne-a dăruit Maica lui Dumnezeu prin această minunată și proslăvită Icoană a sa».

Apoi dând binecuvântare de sfințirea apei, au năvălit poporul la metoh spre închinarea sfintei Icoane, și cerând a le citi paraclise, și a face aghiasmă, cu care stropindu-se a început Darul Mai-cii lui Dumnezeu a lucră prin această sfântă Icoană, și a face minuni, pre care din cele multe, puține vom spune aicea, spre slava lui Dumnezeu și a Prea Curatei Maicii Sale; și pentru ca să nu mâniem pre Dumnezeu tăcând adevărul, că pre unele le-au văzut cu ochii lor părinții Nifon și Nectarie, împreună cu alți frați cari erau la metoh; iar altele s’au văzut când s’a adus această sfântă Icoană: «Un om avea albeață pre amândoi ochi, în cât se vedeau luminile ochilor lui ca laptele de albe, și aducându-1 cei ce-1 purtau, s’a închinat la sfânta Icoană, stropindu-se și spălându-și ochii cu aghiasmă, dându-i de a și băut, luând și acasă ca să bea și să se mai spele, spuindu-i să aibă credință la Maica Domnului; și așa făcând, peste trei zile, a venit ca să mulțumească Maicii lui Dumnezeu, arătându-și ochii că s’au curățit și văd luminat.

Altul avea lepră, preste tot trupul lui erau numai bube; carele închinându-se cu credință și stropindu-se cu aghiasmă, a căzut lepra de pre trupul său ca niște solzi și s’a curățit.

Un boer a venit și a spus, că un fiu al lui acum de trei zile, numai pentru că suflă se mai cunoaște cum că este viu; iar altmintrelea este cu totul mort; și rugându-se la această sfântă Icoană a Maicii Domnului, a luat aghiasmă și s’a dus de 1-a stropit, dându-i și în gură puțină ca să bea. Și îndată s’a trezit copilul cu totul sănătos, pre carele 1-a adus tatăl său de s’a închinat la sfânta Icoană, și a mulțumit Maicii lui Dumnezeu.

Acestea și altele multe: Bolnavi de friguri, surzi, cu dureri de cap și de măsele, de ochi, de vătămături, și alte feluri de boale, sfânta această Icoană a tămăduit, pre care părinții dela metoh nu le-au însemnat, fiind obosiți de îmbulzeala poporului, care cerea neîncetat a le ceti paraclise și aghiesme, în cât nu puteau să ție socoteală de cine cu ce se folosește, și mai ales că erau amenințați de orășeni de a le opri Icoana acolo, zicând că a lor este, fiindcă în Iași s’a făcut minunea, cu zugrăvirea dumnezeeștilor ei fețe. Acestea înțelegând părinții Nifon și Nectarie, și văzând că se înmulțește poporul neîncetat, au ridicat cu grăbire sfânta Icoană, și au plecat spre sfântul Munte.

Deci plecând din Iași, au venit cu sfânta Icoană în orașul Huși. Dar și aci, mult s’au mirat, cum a simțit poporul, fiind că seara târziu au sosit la Episcopie, și a doua zi când s’a luminat, tot orașul a simțit ca și cum le-ar fi vestit cineva, și îndată s’a umplut Episcopia de popor. Însă părinții îndată au plecat, temându-se nu cumva să-i urmărească dela Mitropolie, că acum se înștiințase și Vodă Cuza și zicea: să se oprească sfânta Icoană, fiindcă s’a făcut minunea în Țară.

Din Huși au mers în orașul Bârlad, și ducând sfânta Icoană, la casa doamnei Ecaterina Șuțu, care cu multă dragoste și cucernicie a priimit venirea sfintei Icoane, cu părinții. Unde aflând protoereul din Bârlad, a poftit pre părinți, să aducă sfânta Icoană în Catedrala orașului, ca să se închine tot poporul de acolo. Și începând a se închină mulțimea din acel oraș, iarăși sfânta Icoană a săvârșit și acolo multe minuni, dintre cari vom spune pre una mai însemnată:

In orașul Bârlad era un dascăl foarte procopsit la învățătură și înțelept, carele avea la școala lui pre fiii celor mai însemnate persoane de acolo, și spunea pentru dânsul bârlădenii, că este foarte de treabă și cinstit, decât numai la biserică nu merge, fără numai la sfintele Paști. Acela auzind de venirea sfintei Icoane, a trimis trăsura sa, rugând pre părinți să facă osteneală să meargă cu sfânta Icoană la casa lui; dar părinții nu au voit, trimițându-i răspuns: Că mai cuviincios este să vie el la sfânta Icoană, și astfel el a trimis trăsura în trei rânduri, ca să meargă părinții cu Icoana la el. Apoi s’au rugat mulți oameni, și au îndemnat pre părinți a merge cu Icoana la ‘dânsul, pentru folosul sufletului lui. Deci părinții când au voit să ia sfânta Icoană și să o pue în trăsură, așa de grea s’a făcut, în cât abia patru inși cu mare greutate o au dus până la trăsură, și când au voit să o pue în trăsură a trosnit așa de tare sfânta Icoană, în cât toți s’au spăimântat, și caii dela trăsură au tresărit, iară tocul Icoanei s’a desfăcut din toate încheeturile lui. Atunci au cunoscut toți că nu voește Maica lui Dumnezeu să meargă acolo; iară înapoi întorcându-o doi oameni, o au adus foarte ușor.

Asemenea o doamnă evlavioasă, foarte mult bolnavă, fiind afară la moșie, se temea să se sue în trăsură, ca să nu moară pe drum până în oraș; i s’a arătat această sfântă Icoană în vedenia visului, poruncindu-i să se scoale curând și să vie la Bârlad ca să se binecuvinteze dela sfânta Icoană; și cum s’a suit în trăsură, îndată s’a cunoscut desăvârșit sănătoasă; și venind la părinți, a mărturisit, zicând: Cu adevărat, pre această sfântă Icoană, o am văzut astănoapte în vis, care mi-a zis, să viu cât mai în grabă la Bârlad, să apuc închinarea ei, și acum iată sunt sănătoasă.

Din Bârlad, au venit părinții cu sfânta Icoană la Galați, și o au pus în biserica sfinților împărați. La această biserică un zugrav lucra meșteșugul său; și văzând îmbulzeala poporului la sfânta Icoană, s’a mirat foarte, și a început a ocări pre oameni făcându-i înșelați și proști, cari nu cunosc nimica, au doară credeți voi, basmelor călugărești? Nu vă amăgiți, că greșiți; și altele mai multe zicea. Acestea bârfind și însuși se uită cu obrăznicie în fața sfintei Icoane, ocărând pre popor în gura mare; atuncea deodată Maica lui Dumnezeu, prin schimbarea feții sale, atât la îngrozit, în cât s’a înfricoșat cu totul, și apoi el singur s’a făcut propoveduitor poporului, zicând: Să crează că cu adevărat sfânta Icoană, cu minune dumnezeească este zugrăvită.

După plecarea sfintei Icoane din Iași, în urmă au urmat o prea slăvită minune, si de mare mirare în acel ținut.

Într’un han la drum, eră un evreu cu soția sa și cu copii; acel evreu ducându-se după negoțul său, a lăsat în han pre soția sa cu copiii și o slugă. S’a întâmplat însă și a murit unde s’a dus, și un alt prieten al lui, evreu asemenea, îngropându-1 a luat marfa și paralele rămase, aducându-le evreicii, soției mortului, spuindu-i de întâmplarea morții bărbatului ei. Iară după ce s’a dus evreul acela strein, vrăjmașul a pus în mintea slugii, ca să omoare pre evreică și luându-i averea să se ducă de acolo; deci pândind o noapte când eră singură numai evreica cu copiii, a intrat la dânsa pe când dormea, și a început a o amenință că o va omorî de nu-i va da banii. Iară ea văzând primejdia, și după toate rugămintele nefolosind nimica, a scos tot ce a avut, și i-a dat, numai să-și scape vieața. Și luând sluga aceea banii și lucrurile date, a intrat în altă grije socotind, că evreica are să spue ori la cine va veni în han, și va fi vădit. Deci ca să fie fără de grije, s’a plecat în gândul său, să o spânzure; și gătind spânzurătoarea, evreica plângând se rugă către dânsul, ca să o lase cu vieață, dar el își căută de planul său. Intre acestea și-a adus aminte evreica de zugrăvirea cu dumnezeească minune a sfintei Icoane, fiindcă străbătuse această veste pretutindenea; și la acea nevoie a început cu lacrămi a se rugă ca o creștină, zicând: Maica Domnului! dacă cu adevărat chipul tău s’a zugrăvit cu dumnezeească minune precum am auzit, izbăvește-mă de această primejdie, că atunci voiu crede, și mă voiu boteză eu, și toată casamea. Acestea și alte mai multe zicând evreica cu mare plângere, sluga s’a apropiat la evreică să o pue în laț; dar socotind el că este prea sus și nu o va putea ridică, a pus un scaun subt el, și lațul în gât, să vadă de este potrivit; și cum a călcat el nu se știe, că a sărit scaun’ul de subt picioarele lui, și a rămas singur spânzurat. Iară evreica văzând această minune, a crezut cu toată casa sa, și s’a botezat dupre cum se făgăduise.

La plecarea părinților Nifon și Nectarie din Galați cu sfânta Icoană aproape de pornire fiind, s’a făcut fața sfintei Icoane, «ca ghermesit» adică valuri de-a curmezișul obrazului ca asudată, apoi intrând în vaporul austriac, Loid, se mirau toți de acest chip minunat al sfintei Icoane, câți se aflau în vapor, nu numai călătorii creștini ortodocși, dar și austriacii matrozi, cinstindu-1 și închinându-i-se, după care ajungând părinții cu sfânta Icoană în sfântul Munte, la arsanaoa schitului, au trimis veste sus la schit, ca să se pogoare preoții îmbrăcați în sfintele veșminte, cu cântări, și tămâeri, spre întâmpinarea sfintei Icoane, și așa dusă fiind sfânta Icoană, cu mare pompă, în sunetul clopotelor, s’a așezat în sfânta această biserică, unde se vede de toți, și I se face astăzi această obștească prăznuire.

În acest schit, se află atunci un frate topit de boală cu numele Inochentie, carele numai pre suflare se cunoștea că este viu, de trei săptămâni nemâncat, si nu mai vorbia nicidecum. Si cum a intrat sfânta Icoană în schit, ca dintr’un somn s’a trezit și a cunoscut că a venit Maica lui Dumnezeu închipuită pre Icoană; deci a cerut să-1 ducă ca să se închine și el, și închinându-se, acestea a grăit către Sfânta Icoană: «Maica lui Dumnezeu! de’mi este de folos să mai trăesc însânătoșază-mă, căci cred că poți; iară dacă trăind, mai rău mă voiu strică, mai bine să mor acuma, decât să mă chinuesc așa; fie voia ta, cum voești Stăpâna mea și cum cunoști că îmi este de folos»; Acestea el zicând s’a întors la chilia sa, vesel și plin de duhovnicească bucurie; dar însă nu ne-a spus nimica, ci îndată a cerut cămase curată ca să se schimbe, apoi a cerut să se îmbrace si în toată rânduiala monahicească, că eră schimnic. Și cerând împărtășirea prea curatelor Taine: Trupul și sângele lui Hristos Mântuitorului nostru, dupăce s’a îmbrăcat și s’a îm-părtășit, n’a trecut un ceas de când se închinase la sfânta Icoană și și-a dat duhul.

Încă și alt frate anume Serghie, crezându-și minții sale, a fugit din schit nespuind nimănui, și s’a dus de s’a băgat într’o peșteră pustie, cu socoteală ca să se apuce de o nevoință mai mare. Odată rugându-se el după obiceiu, s’a pogorît deasupra capului său un luceafăr luminos, și sta așă în vederea ochilor lui; însă el își făcea canonul său. Apoi acel luceafăr, atât de tare a trăsnit, în cât a căzut la pământ, și desăvârșit a amețit, și a surzit, și după trei zile s’a deșteptat, însă desăvârșit surd și de tot slăbit; cu toate acestea, cum a putut a venit la schit, și a mărturisit întâmplarea, dar altă ispită: Că toți cel ce-1 vedeau îl auzeau și înțelegeau ce spunea el, iară ceea ce i se spunea, el nimica nu auzea, fără numai prin scrisoare se înțelegeau cu dânsul. Și făcându-li-se milă l-au dus la sfânta Icoană, înălțând cu dinadinsul rugăciuni pentru el. Și așa Maica lui Dumnezeu 1-a vindecat că i-a venit auzul ca și întâiu.

Altă dată un meșter dintre cei ce lucră în schit, din neștiute judecățile lui Dumnezeu, 1-a apucat un duh necurat, care foarte rău îl muncea, și aducându-1 dinaintea sfintei Icoane, cetindu-i acatiste și paraclise, s’a izbăvit de acea neputință.

Și aceste spuse sunt numai care s’au văzut cu ochii, de unii din părinți, și altele ni le-au spus cei cari s’au folosit dela această sfântă icoană. Pricina însă, care ne-a îndemnat să scrim Și aceste puține, este pentru slava Maicei lui Dumnezeu, și spre folosul celor care nu cunosc minunea zugrâvirei acestei sfinte Icoane. Iară dacă cineva nu crede, noi nu păgubim nimica, fiindcă ne-am făcut datoria cuvenită, a scrie aceste minuni. Noi însă credem și mărturisim, că Maica lui Dumnezeu, pururea a săvârșit, și săvârșește minuni, până la sfârșitul veacurilor, din bunătatea sa, spre folosul celor ce cred și se închină ei, cu credință și cu dragoste. Într’un an, Iulie în zece, părinții din Chinoviu rânduiți a pescui, s’au pogorît noaptea la mare la Arsana, ca să arunce toate mrejile spre pescuire, deși în timpul acesta nimeni, nici mănăstirile, nici ori care alt pescar, nu aruncă mreji, fiindcă apa este caldă, și peștele umblă în fața apei pe deasupra, și de aceia nu se prinde peștele in mreji. Însă părinții, fiind trei la număr, au zis: Noi să cercăm și să aruncăm mrejile, și Maica lui Dumnezeu, de va vroi, puternică este. Iară unul dintre acești trei monahi, fiind cam cu îndoială, a îndrăznit a zice întru sineși: Să văz acum dacă Icoana aceasta a Maicei Domnului s’a zugrăvit cu minune, după cum spun părinții;—să facă să se prinză pește în timpul acesta de vară, și atunci voiu crede fără îndoială. Și așa au aruncat în mare cinci bucăți de mreji, optzeci de stânjeni bucata, și le-au lăsat în mare, nu trei ceasuri după obiceiu, ci cinci ca să se pescuiască bine; apoi începură a le scoate, și nu găseau întru o bucată de mreajă decât 4 sau 5 peștișori mici, așa au urmat la toate bucățile de mreji, iară când au scos bucata cea mai de pre urmă, au început acești părinți a cârti; că Maica Domnului nu a voit și păcat,— ziceau—de osteneala care o au făcut dânșii; și acum scoseseră mreaja mai mult de jumătate. Când iată că fără de nădejde fiind, Maica lui Dumnezeu nu i-au lăsat împuținați, arătându-le minune,—că dintr’un capăt de mreajă au scos 30 oca de pește.

Mărimea acestei sfinte Icoane, este în lungime de 4 ‘/2 palme, iară latul după analoghie. Nu este făcută după nici una din icoanele făcătoare de minuni, ci este făcută după un nou plan al zugravului. Fața ei este ca văpseala grâului; nasul, gura, bărbia sunt foarte potrivite la măsuri, iară ochii, atâta dar au, ca și cum ar soarbe inima privitorilor; cu toate acestea, căutătura este cu stăpânire; și privind cineva cu înțelepciune și cu luare aminte, în fața acestei sfinte Icoane, va vedea caracter de mare neam, amestecat cu o blândețe, cu care arată că este însăși Maica lui Dumnezeu închipuită pre Icoană, și plină de Dar dumnezeesc și nu poate nimeni să o privească fără să nu simță în inima sa dulceață duhovnicească, bucurie și umilință, fără numai de va fi vreun om prea cerbicos și întunecat la minte, ca să nu simță nimica dintru acestea, că numai din privirea ei se încredințează fiecare cum că nu este săvârșită de mână de om, precum mărturisesc și străinii cari vin de o văd, că nu stă numai într’un chip sfânta ei față, ci uneori se cam smolește, alteori se îngălbinește, iar la pri- vigherile cele de toată noaptea, la praznice împărătești, și mai ales la această prăznuire de acum, atât este de veselă și voioasă cum este un triandafil, în cât privitorilor nu li se pare că văd chip, ci ca și cum ar privi chiar pre adevărata Maica lui Dumnezeu, și stă în strană în mijlocul bisericii, cu podoabe încuviințată, ochii tuturor atrăgând, și nesățioase priviri având. Și precum odinioară a văzut-o sfântul Dionisie Areo- paghitul, în sfântul Sion, asemenea și în sfântul Munte, au văzut-o deștept fiind în dumnezeească vedenie, cuviosul Marcu, ucenicul sfântului Grigorie Sinaitul, șezând pe scaun, ca o împărăteasă, încunjurată de îngeri și de arhangheli, și de toți cuvioșii sfântului Munte, slăvindu-o și închinându-i-se ei, care avea palaturi de aur înalte, către partea ce se zice Vigla, în care loc acum cu ajutorul ei, s’a făcut această nouă biserică, întru slava Fiului ei spre mântuirea monahilor Români și a tuturor credincioșilor ortodocși.

Mulțămită dar fraților, toți să dăm lui Dumnezeu, pentru această prea slăvită și nouă minune, că la Dumnezeu toate sunt cu putință, precum vedem prin sfintele Scripturi. Drept aceea noi toți câți ne-am adunat la această sfântă și veselitoare prăznuire a Maicei lui Dum-nezeu, căzând înaintea acestei sfinte Icoane a ei, ce își are închipuite fețele cu minune, să strigăm credincioșii: Prea sfântă Stăpână de Dumnezeu Născătoare, pururea Fecioară Mărie, sprijinitoarea și apărătoarea noastră, cerem a ta nebiruită apărare; împărăteasa Cerului și a pământului, ceea ce ai cu dreptate numele Prodromiță adică înainte mergătoare, întărește-ne întru lucrarea faptelor bune, și ne du întru împărăția cerească; povățuește-ne pre noi și pre toți dreptcredincioșii creștini, spre a vedea și veșnic a ne îndulci, de slava Fiului tău și Dumnezeului nostru, că binecuvântată și prea proslăvită ești, în vecii vecilor, amin’.

Comentarii Facebook


Știri recente