Icoana, fereastră spre cer, sesiunea a III-a

Biserica ortodoxă Giarmata Vii din Arhiepiscopia Timișoarei a fost gazda unui vernisaj expozițional de pictură pe sticlă intitulat „Icoana, fereastră spre cer”, sesiunea a III-a. Icoanele au fost realizate de copiii de la Cercul de pictură din localitate, informează Ziarul Lumina, Ediția de Banat.

La Cercul de pictură au participat 34 de copii din Giarmata Vii, cu vârste cuprinse între 5 și 14 ani. Împreună au realizat 37 de icoane pe sticlă, sub îndrumarea profesoarelor Veronica Adorian și Nicoleta Spătar, cadre didactice la Liceul de Arte Plastice din Timișoara, fiind sprijiniți de pr. Vasile Suciu și de Primăria Ghiroda prin Dorel Vasile Cădariu, primarul localității. Lucrările copiilor au fost sfințite de către pr. Vasile Suciu și au fost expuse în biserica parohiei pentru a fi admirate de toți credincioșii parohiei. Biserica a fost neîncăpătoare la acest eveniment. Alături de micii pictori iconari au venit și alti copii, prieteni de-ai lor, însoțiți de părinți, bunici, rude și cunoscuți.

Acest cerc este rezultatul parteneriatului dintre Parohia ortodoxă Giarmata Vii, Liceul de Arte Plastice din Timișoara, Facultatea de Artă și Design din Timișoara, Școala cu clasele I-VIII Ghiroda și Primăria Ghiroda, menit să pună în valoare valențele creative și talentul la pictură al tinerilor din cadrul comunității. Au luat cuvântul la acest vernisaj: pr. Vasile D. Suciu, profesor Veronica Adorian, profesor Monica Muntean și profesor Nicoleta Spătar.

Cu acest prilej a fost susținut și un program cultural-artistic în care elevii Școlii Populare de Artă din Timișoara, pregătiți de profesor Carmen Biruescu, și Corul „Sfânta Maria” au interpretat frumoase pricesne.

Comentarii Facebook


Știri recente