Icoana de suflet a Sfântului Antipa de la Calapodeşti va fi sărbătorită oficial în Finlanda

Icoana Maicii Domnului „Dulcea Sărutare” de la Mănăstirea Noul Valaam va fi cinstită anual în data de 11 ianuarie, la o zi după sărbătoarea Sfântului Antipa de la Calapodeşti cel care a adus icoana la Mănăstirea Valaam în 1865.

Noua sărbătoarea a fost stabilită de Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Autonome a Finlandei întrunit sub preşedinţia Arhiepiscopului Leon la Helsinki în 9 august.

Întrucât calendarul pe anul 2020 a fost tipărit, sărbătoarea va figura în calendar începând cu anul 2021.

În cadrul şedinţei de lucru ierarhii au aprobat troparul şi condacul sărbătorii.

Istoria icoanei Maicii Domnului „Dulcea sărutare” este legată de personalitatea Sfântului Antipa, originar din Calapodeşti.

Sfântul Antipa a descoperit această icoană într-o chilie dezafectată din Muntele Athos, unde s-a nevoit o perioadă de peste 19 ani. Deoarece icoana se afla într-o stare precară el a cerut ajutorul unui pictor pe nume Paisie aflat în Sfântul Munte.

După puțină vreme i-a fost înapoiată complet nouă, zugravul încredințându-l că a devenit așa în chip minunat, după o simplă lucrare de restaurare.

Sfântul Antipa nu se va mai despărţi niciodată de această icoană până la moartea sa în 1882. În 1865 când a plecat în Rusia, la Mănăstirea Valaam, a luat icoana Maicii Domnului cu el şi a aşezat-o în chilia sa.

Icoana a ajuns în Finlanda în anul 1940 când mănăstirea Valaam a fost evacuată în timpul „Războiului de Iarnă” dintre Finlanda și Uniunea Sovietică.

În acest context, o parte dintre monahii ruşi au ctitorit un nou aşezământ monahal lângă localitatea Konevitsa, Finlanda, pe care l-au intitulat Noul Valaam. Icoana Sfântului Antipa se află la mănăstirea finlandeză încă de la înfiinţarea aşezământului monahal.

Foto credit: Mănăstirea Valaam

Comentarii Facebook


Știri recente