Hypogeul din Constanța, vestigiu unic din creștinismul timpuriu, inaugurat după restaurare. Când va putea fi vizitat

Hypogeul din Constanța, vestigiu unic din creștinismul timpuriu, a fost inaugurat la începutul lunii, după lucrări complexe de restaurare. Cu toate acestea, monumentul funerar va putea fi vizitat abia de la toamnă, după finalizarea transferului său de la Consiliul Județean la Muzeul de Istorie Națională și Arheologie Constanța.

„Valoarea nu este dată de construcția propriu-zisă, cât de pictura dinăuntru, unică pe teritoriul țării noastre, dar care își găsește analogii la Roma, în Ungaria, la Silistra”, a declarat la inaugurare cercetătorul Radu Petcu, studentul arheologului Constantin Chera, unul din cei mai buni specialiști în istoria cetății antice Tomis.

„Pe lângă banchetul funerar cu cele șapte personaje, tipic pentru lumea romană a Antichității târzii, și cei doi păuni care reprezintă călăuza sufletului din viața de apoi, inventarul funerar era foarte sărac, specific mormintelor creștine de epocă, în care nu se punea importanță pe obiecte, cât pe curățarea sufletului”, a mai explicat Radu Petcu.

Mărturie de la începuturile creștinismului în Dobrogea

„Construit în prima jumătate a secolului al IV-lea d. Hr. cavoul se presupune că ar fi aparținut unei familii creștine înstărite și a fost folosit în două faze până la începutul secolului al V-lea d. Hr.”, scria anul trecut arheol. Elena Brândușa Popovici, într-o postare la rubrica #PeUrmeleSfinților de pe pagina de Facebook a Agenției de știri Basilica.

„În interiorul acestuia au fost descoperite șase schelete umane, patru dispuse în sicrie de lemn, un schelet în stânga intrării și osemintele unui copil depus într-o amforă.”

Mormântul a fost descoperit în 1988, în timpul unor lucrări edilitare, de către arheologii Constantin Chera și Virgil Lungu, și surprinde aspecte importante din istoria creștinismului primar de pe meleagurile Dobrogei.

„Însemnătatea deosebită a monumentului este dată de pictura murală, foarte bine păstrată, mormântul nefiind deschis de la ultima depunere funerară și până la momentul descoperirii”, a mai precizat arheol. Elena Brândușa Popovici.

„Pictura mormântului acoperă în mod integral interiorul hypogeumului și prezintă motive iconografice tipice pentru un sincretism religios cu aspecte preluate din tradiția greco-romană anterioară precum banchetul funerar, dar și elemente ale noii religii creștine.”

Hypogeul din Constanța a fost inaugurat după restaurare și va putea fi vizitat de la toamnă. Foto: Consiliul Județean Constanța

Mormântul pictat de la Tomis, de tip hypogeu (subteran), este situat în apropierea Liceului „Mircea cel Bătrân” din Constanța.

În jurul mormântului a fost construit un edificiu cu microclimat favorabil conservării și cu punct de informare multimedia. Pentru realizarea lucrărilor de restaurare, Consiliul Județean Constanța a atras o finanțare europeană de 6,4 milioane de lei.

Sursa foto: Facebook / Mihai Lupu

Urmărește-ne pe Telegram: t.me/basilicanews


Știri recente