Hrană caldă zilnică pentru beneficiarii adăpostului de noapte din Arad

Seara zilei de 15 martie 2017 a fost o binecuvântare pentru beneficiarii Adăpostului de Noapte din Arad. Ei au fost vizitaţi de Înaltpreasfințitul Părinte Timotei, Arhiepiscopul Aradului. Ierarhul a stat de vorbă cu fiecare, aflându-le nevoințele și durerile sufletești, le-a oferit câte o iconiță și i-a binecuvântat, potrivit site-ului oficial al Eparhiei.

Vizita păstorului duhovnicesc a fost prilejuită de încheierea perioadei de colaborare anuală între Arhiepiscopia Aradului prin Cantina Socială Sf. Nicolae și Primăria Aradului prin Direcția de Dezvoltare și Asistență Comunitară – Adăpostul de Noapte.

Pe toată perioada anotimpului rece, la solicitarea DDAC, Cantina Arhiepiscopiei a oferit zilnic de luni până vineri două feluri de mâncare caldă beneficiarilor din adăpost, asigurându-se în tot acest timp peste 1200 de porții.

***

Adăpostul de noapte a fost înfiinţat în anul 2000 de Primăria Arad și se subordonează Serviciului Protecţie Persoane Adulte din cadrul Direcţiei de Dezvoltare şi Asistenţă Comunitară Arad.

Cantina socială Sf. Ierarh Nicolae a luat fiinţă, din îndemnul Înaltpreasfinţitului Părinte Timotei, acum 10 ani și de atunci această activitate social filantropică este neîntreruptă.

Comentarii Facebook


Știri recente

Congresul Național „Hristos Împărtăşit Copiilor” are ca temă tradiția și noutatea în activitatea catehetică parohială

Activităţile catehetice desfășurate de Biserică prin intermediul parohiilor vor fi abordate la Congresul Naţional „Hristos Împărtăşit Copiilor”, organizat de Sectorul teologic-educaţional al Administraţiei Patriarhale la Centrul Social-Pastoral „Sfânta Cruce” – Mănăstirea Caraiman în perioada 23-25…