Hrană caldă pentru „Adăpostul de noapte” din Arad

Cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Părinte Timotei, Arhiepiscopul Aradului, a fost oferită hrană caldă, în data de 14 mai 2016, celor 45 de persoane de la „Adăpostul de noapte” din Arad.

„Centrul social arădean este deschis pentru persoanele fără adăpost, numai pe durata nopţii în perioada sezonului cald. Aceste acțiuni social-filantropice vin în sprijinul persoanelor vulnerabile, pentru a le asigura alimentația necesară, aducând o licărire de nădejde în sufletul lor”, subliniază arhim. Teofan Mada, vicar administrativ eparhial, coordonator de proiect.

„Adăpostul de noapte” se adresează cu precădere acelor persoane defavorizate, fără adăpost, aflate în stare de risc social ridicat. Hrana caldă a fost dăruită de către instituții de drept privat de profil alimentar, specializate în pregătirea și transportul hranei gătite.

Comentarii Facebook


Știri recente