Hramul Schitului „Acoperământul Maicii Domnului” din com. Izvoarele

La 1 octombrie 2014, Preasfinţitul Părinte Ambrozie, Episcopul Giurgiului, s-a aflat în mijlocul obştii Schitului „Acoperământul Maicii Domnului” din com. Izvoarele, satul Chiriacu, cu prilejul hramului acestei aşezări monahale. Cu acest prilej, Preasfinția Sa, înconjurat de un sobor de preoţi şi diaconi, a săvârşit Sfânta Liturghie Arhierească în altarul de vară al schitului. Credincioşii prezenţi s-au putut închina şi la părticele din moaştele Sfântului Mare Mucenic Gheorghe, ale Sfântului Apostol Andrei şi ale Sfintei Mari Muceniţe Ecaterina, aduse de la Catedrala Episcopală din Giurgiu. În cuvântul de învăţătură, ierarhul a vorbit despre mijlocirea Maicii Domnului înaintea lui Dumnezeu, pentru noi oamenii. Biserica, a arătat Preasfinţia Sa, a întemeiat nădejdea credincioşilor în ajutorul de tot felul ce ni-l poate dărui Sfânta Fecioară Maria, pe unirea ei strânsă cu izvorul nesecat al milelor şi al vieţii care este Fiul ei şi Mântuitorul nostru Iisus Hristos. Acoperământul Maicii Domnului, susţinut puternic prin rugăciunea ei neadormită, înseamnă ocrotirea, păzirea, apărarea dar şi sprijinirea noastră şi dăruirea a tot lucrul bun şi de folos. Astfel, omoforul sau mâinile ei întinse la rugăciune, unesc cerul şi pământul, se face mijlocitoare între cer şi pământ, între Dumnezeu care dăruieşte binefacerile sale prin ele şi oamenii care le primesc, a mai arătat Chiriarhul.

În continuare, potrivit episcopiagiurgiului.ro, a fost săvârşită o slujbă de pomenire pentru Mitropolitul Banatului, Înaltpreasfinţitul Părinte Nicolae Corneanu, trecut la cele veşnice.

La final, Preasfinţitul Părinte Episcop Ambrozie, în semn de preţuire, a oferit părintelui Protos. Dionisie Cârjan, egumenul schitului, o Cazanie şi Albumul omagial „Calinic – un ierarh misionar, harnic și cărturar”. Totodată, părintele Gheorghe Ion de la Parohia Sf. Martiri Brâncoveni din Giurgiu, a primit o bederniţă, iar preoţii slujitori au primit albumul omagial editat de Arhiepiscopia Argeşului şi Muscelului la aniversarea a 70 de ani de viaţă a Înaltpreasfinţitului Părinte Calinic, publicaţia eparhială „Revista Ortodoxă” şi revista „Familia Ortodoxă”.

Comentarii Facebook


Știri recente