Hramul Parohiei „Șerban Vodă” din Capitală

Biserica noastră l-a pomenit, vinerea aceasta – 15 noiembrie 2013-, pe Sfântul Cuvios Paisie de la Neamț. Parohia „Șerban Vodă” din Capitală și-a sărbătorit, cu acest prilej, al treilea hram, biserica acestei parohii fiind singura din București care-l are ocrotitor pe Cuviosul Paisie. Sfânta Liturghie a fost oficiată de un sobor de preoți și diaconi, delegatul Preafericitului Părinte Patriarh Daniel fiind părinte Arhimandrit Veniamin Goreanu, consilier administrativ al Arhiepiscopiei Bucureștilor.

„Starețul Paisie a strălucit ca un luceafăr pe firmamentul Bisericii Ortodoxe, dar în special al Bisericii Ortodoxe Române fiindcă aici s-a ostenit, aici a făcut o lucrare duhovnicească deosebită, iar de aici razele teologiei sale au strălucit în întreaga lume și trebuie să amintim că foarte mulți monahi teologi din spațiul rusesc au o evlavie deosebită la Sfântul Cuvios Paisie de la Neamț. În urmă cu câțiva ani și Biserica dvs. a primit ca ocrotitor pe Sfântul Paisie de la Neamț și ne bucurăm că iată în fiecare an crește numărul celor care îl iubesc pe Sfântul Paisie și vin să participe atât la Slujba de Priveghere seara cât și la Sfânta Liturghie în cinstea sfântului”, a mărturisit Arhim. Cons. Veniamin Goreanu din cadrul Sectorului Administrativ al Arhiepiscopiei Bucureștilor.

Sfântul Cuvios Paisie de la Neamț a fost starețul mănăstirilor Dragomirna, Secu și Neamț. A tradus, împreună cu ucenicii săi, o parte din scrierile filocalice ale Sfinților Părinți, devenind astfel ctitorul Filocaliei în limbile română și slavonă.

Credincioșii prezenți în număr mare la hram s-au putut închina și la un fragment din moaștele Sfântului Cuvios Paisie de la Neamț.

Comentarii Facebook


Știri recente