Hramul Mănăstirii Vodiţa. PS Nicodim a oficiat Sfânta Liturghie

Mănăstirea Vodiţa și-a cinstit marţi, 17 ianuarie 2017, unul dintre ocrotitori, pe Sfântul Antonie cel Mare. Manifestările dedicate hramului au început în ajunul sărbătorii cu slujba de Priveghere, notează site-ul oficial al Eparhiei.

În ziua de hram, Preasfinţitul Părinte Nicodim, Episcopul Severinului şi Strehaiei, a oficiat Sfânta Liturghie. Răspunsurile la strană au fost oferite de protopsalţii Catedralei Episcopale din Drobeta Turnu Severin.

*

Mănăstirea Vodiţa este un important monument istoric şi de arhitectură din Oltenia, fiind cea mai veche ctitorie voievodală atestată documentar. Cel dintâi aşezământ a fost o mănăstire de călugări întemeiată între anii 1364-1370 de Sfântul Nicodim.

Locașul de cult a fost refăcut de Radu cel Mare în jurul anului 1500 şi de Cornea Brăiloiu în 1689, dar a cunoscut o perioadă de decădere după războiul austro-turc din 1718.

Așezământul monahal a fost reînfiinţat în anul 1990 când a fost începută restaurarea ctitoriei voievodale şi s-a construit un corp de chilii pentru desfăşurarea vieţii de obşte.


Știri recente

Spiritualitate creștină și viață sănătoasă: Program de master interdisciplinar la Facultatea de Teologie din București

Facultatea de Teologie Ortodoxă „Justinian Patriarhul” a Universității din București organizează înscrieri, până în 17 iulie, pentru programul de master „Spiritualitate creștină și viață sănătoasă”, dedicat relației dintre teologie, medicină și psihologie. Programul are caracter…