Hramul Mănăstirii Sfântul Ioan Botezătorul din Poiana Brașov. IPS Laurențiu a oficiat slujba Vecerniei

La sărbătoarea Nașterii Sfântului Ioan Botezătorul, Înaltpreasfințitul Părinte Laurențiu, Mitropolitul Ardealului, a oficiat slujba Vecerniei la Mănăstirea Sfântul Ioan Botezătorul din Poiana Brașov.

Prezent la sărbătoarea hramului, părintele mitropolit a sfințit iconostasul refăcut al bisericii și o troiță din incinta așezământului monahal.

În cuvântul rostit în data de 24 iunie 2017, Înaltpreasfinția Sa a vorbit despre importanța lăcașului de cult monahal  și a semnificației comuniunii în rugăciune, notează site-ul oficial al Mitropoliei Ardealului.

Ne bucurăm și dăm slavă lui Dumnezeu pentru toată lucrarea care se săvârșește aici și nu este o lucrare mică, deși așezământul este mic și spațiul insuficient. Dar când locul este mic și oamenii sunt mulți, lucrarea este benefică și lucrarea spirituală este una deosebită. Aici vin foarte mulți oameni care doresc să aibă un moment de liniște, aici găsesc binecuvântare, a spus ierarhul.

La final, IPS Mitropolit Laurențiu a oferit la final un act de cinstire ctitorului troiței din curtea mănăstirii, Ioana Stăneasă.

Comentarii Facebook


Știri recente