Hramul Mănăstirii Dobrina din Huși

Preasfințitul Părinte Episcop Corneliu a săvârșit miercuri, 6 august 2014, Sfânta Liturghie la Mănăstirea „Schimbarea la Față” – Dobrina din Huși, potrivit mmb.ro. Cu acest prilej, corul Catedralei episcopale din Huși a primit numele de „Tabor”.

Credincioșii din municipiul Huși și din localitățile învecinate au participat în număr mare, în urmă cu două zile, la slujba hramului Mănăstirii Dobrina. Sfânta Liturghie a fost săvârșită de Preasfințitul Părinte Corneliu, Episcopul Hușilor, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi, format din părinți consilieri și inspectori, precum și părinți stareți și duhovnici din Eparhia Hușilor. Răspunsurile liturgice în cadrul slujbei au fost oferite de corul Catedralei episcopale din Huși. După citirea Sfintei Evanghelii, Episcopul Hușilor a tâlcuit înțelesul marelui praznic al Schimbării la Față pe Muntele Tabor a Mântuitorului Hristos. „PS Corneliu a arătat că sărbătoarea Schimbării la Față prefigurează Învierea Mântuitorului din morți. În cadrul slujbei, Preasfinția Sa a împărtășit un număr mare de credincioși, iar la final a mulțumit pelerinilor prezenți în număr mare la hramul Mănăstirii Dobrina. Ierarhul nostru a felicitat apoi viețuitorii acestei așezări monahale, îndemnându-i la rugăciune și la împlinirea lucrării specifice vieții monahale”, a relatat pr. Marin Tudorică. Cu acest prilej, Preasfințitul Corneliu a oferit un nume corului Catedralei episcopale din Huși, și anume „Tabor”. Aceasta pentru că până la această dată, corul nu avea un nume. Mănăstirea „Schimbarea la Față” este situată la patru kilometri vest de Huși în cartierul Dobrina, la o altitudine de aproximativ 200 de metri, pe una din colinele ce străjuiește „orașul dintre vii”, așa cum mai este supranumit Hușiul.

Comentarii Facebook


Știri recente