Marți, 1 octombrie 2013, când sărbătorim Acoperământul Maicii Domnului, Înaltpreasfințitul Arhiepiscop și Mitropolit Andrei a oficiat Sfânta Liturghie la Mănăstirea „Acoperământul Maicii Domnului” de la Florești, așezământ monahal ce și-a sărbătorit în această zi hramul. Mitropolitul Clujului a fost înconjurat de un numeros sobor de peste 50 de preoți și diaconi, stareți și duhovnici de la bisericile și mănăstirile de pe raza Arhiepiscopiei Clujului. Au fost prezenți la hramul Mănăstirii de la Florești și mulțime de pelerini veniți din județele Cluj, Bistrița-Năsăud, Maramureș dar și din alte zone ale țării.
Să ținem cu dinții de spiritualitatea noastră ca să nu ne înghită valul vremelniciei
Credincioșii au participat încă din ajun la un program liturgic special ce a fost săvârșit la sfânta mănăstire cu ocazia sărbătoririi Acoperământului Maicii Domnului. Slujbele au început luni seara de la ora 18 când a fost oficiată slujba Privegherii, Utrenia și paraclisul Maicii Domnului. La finalul slujbei a avut loc și o procesiune cu icoana Maicii Domnului în jurul bisericii. Programul liturgic a continuat în ziua hramului cu Sfânta Liturghie Arhierească la care au luat parte preoți, monahi, credincioși, dar și autorități locale. În cadrul cuvântului de învățătură Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop și Mitropolit Andrei a vorbit despre Maica Domnului, ca mijlocitoare și rugătoare pentru mântuirea neamului omenesc. „Sărbătoarea Acoperământul Maicii Domnului ne provoacă să medităm la importanța pe care o are Maica Domnului pentru mântuirea noastră și în spiritualitatea noastră, spiritualitate la care trebuie să ținem cu dinții pentru că altfel pierzându-o ne înghite valul vremelniciei”.
Să îi spunem Maicii Domnului bucuriile cu care ne binecuvântează zi de zi
La finalul slujbei, potrivit Radio Renașterea, părintele duhovnic, protosinghelul Visarion Pașca i-a îndemnat pe credincioși să își spună necazurile și bucuriile Maicii Domnului care este ocrotitoarea noastră a tuturor: „Ați venit să o sărbătorim pe Maica Domnului, să îi aducem cântări de laudă, să îi spunem nu numai necazurile, problemele pe care le avem, ci să îi spunem și bucuriile cu care ne binecuvântează zi de zi. Cu toții o avem pe Maica Domnului ca și ocrotitoare, o simțim că pe toți ne acoperă cu sfântul ei acoperământ și de aceea Ea ne îndeamnă mereu să ascultăm de Mântuitorul Iisus Hristos. Ea este aceea care poartă rugăciunile noastre către Fiul lui Dumnezeu și Mântuitorul nostru”
Mănăstirea Florești, alături de copiii aflați în dificultate
Așezământul monahal de la Florești a fost înființat în anul 1994, iar biserica mănăstirii a fost sfințită pe 18 aprilie 2010. Potrivit maicii starețe Teodora Câmpan în prezent mănăstirea are două corpuri de chilii pentru maici, o clopotniță, precum și o trapeză veche și câteva ateliere provizorii. În prezent la Mănăstirea de la Florești se află în construcție o trapeză nouă, care a fost ridicată până la primul nivel și care va avea o bucătărie și o sală de mese. În plus lângă mănăstire, pe un teren donat de așezământul monahal, a început construcția unui centru social pentru copiii aflați în dificultate. Complexul social ce va purta hramul „Sfântul Onufrie” va cuprinde patru case de tip familial, care vor gazdui, fiecare, aproximativ 10 copii, care sunt separați temporar sau definitiv de părinți. Copiii vor beneficia în cadrul centrului de îngrijire, educare și suport emoțional, precum și de un mediu optim dezvoltării fizice, intelectuale și moral spirituale a acestora. Potrivit părintelui duhovnic Visarion Pașca inițiatorul acestui proiect a fost vrednicul de pomenire Mitropolitul Bartolomeu, care încă de când a început construcția mănăstirii cu hramul „Acoperământul Maicii Domnului” în anul 1994 a dorit ca această mănăstire să găzduiască un punct important de asistență socială. De anul trecut s-au început demersurile pentru realizarea acestui proiect, iar pe 12 iunie, chiar în ziua pomenirii Sfântului Cuvios Onufrie cel Mare, Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop și Mitropolit Andrei a sfințit locul unde va fi ridicat complexul social. În prezent se lucrează la ridicarea primei case de tip familial, urmând ca celelalte trei să fie ridicate în următorii ani, în funcție de fondurile disponibile.
Campanie de informare și strângere de fonduri pentru Centrul „Sf. Onufrie”
Pentru construirea așezământului social „Sfântul Onufrie”, Asociația filantropică ce poartă același nume, înființată în luna mai a acestui an, în colaborare cu Mănăstirea de la Florești a demarat o campanie de informare și strângere de fonduri. Campania intitulată „Toți copii au nevoie de iubire” a fost lansată astăzi cu ocazia hramului Mănăstirii „Acoperământul Maicii Domnului” și va dura până pe 10 ianuarie 2014. Campania va presupune o strângere de fonduri prin SMS la numărul 8864, număr ce este activ începând cu 1 octombrie 2013, precum și spectacole și concerte caritabile, în care sunt implicați elevii școlilor și liceelor clujene, cât și studenții celor mai importante universități din Cluj-Napoca. Spectacolele vor avea loc pe parcursul lunilor octombrie, noiembrie și decembrie în sala Auditorium Maximum a Casei Universitarilor din municipiu. Primul concert caritabil este programat sâmbătă, 5 octombrie, de la ora 17 și va fi susținut de elevii Liceului „Nicolae Titulescu” din Cluj-Napoca. În 29 octombrie de la ora 19 va avea loc un spectacol de muzică folk susținut de Adrian Sărmășan, iar pe 12 noiembrie studenții Academiei de Muzică „Gheorghe Dima” vor susține spectacol de muzică clasică. Pe data de 6 decembrie, în ziua de pomenire a Sfântului Ierarh Nicolae în fața așezământului social „Sfântul Onufrie” din Florești va fi organizat un teledon, iar pe 17 decembrie este programat în sala Auditorium Maximum a Casei Universitarilor un spectacol de crăciun multicultural.