Hramul Bisericii Sfântului Ierarh Iosif cel Nou de la Partoș din Caransebeș

La sărbătoarea Sfântului Ierarh Iosif cel Nou de la Partoș, Mitropolitul Timișoarei și Ocrotitorul Banatului, biserica din incinta Centrului Eparhial și-a sărbătorit hramul, după cum ne-a precizat Diac. Pavel Canea.

Cu acest prilej, Sfânta Liturghie a fost săvârșită de Preasfințitul Părinte Lucian, Episcopul Caransebeșului în prezența unui număr însemnat de credincioși. Răspunsurile liturgice au fost date de grupul psaltic „Ethos” al Episcopiei Caransebeșului. La final toți cei prezenți au primit un pachețel cu mâncare, oferit din partea consiliului parohial.

„Am venit cu bucurie duhovnicească să slujim astăzi în această biserică închinată Sf. Iosif cel nou de la Partoș. Ne-am rugat împreună cu credincioșii care frecventează acest sfânt locaș, care pentru multe generații de preoți a fost un laborator de liturgică și unde generații de elevi seminariști s-au rugat și au învățat să slujească”, a subliniat Preasfințitul Părinte Lucian.

Biserica cu hramul „Sfântul Ierarh Iosif cel Nou de la Partoș” a fost construită între anii 1976-1979, având arhitectura în stil tradițional românesc de navă. La construirea ei au contribuit, mai ales în vacanțele școlare, chiar elevii seminariști. Pictura a fost realizată în frescă de către pictorul Ioan Sulea din Gorj. A fost târnosită în anul 1980 de PS Timotei Seviciu Lugojanul, la vremea aceea episcop-vicar al Arhiepiscopiei Timișoarei și Caransebeșului. Până în anul 2007 a servit ca paraclis al Seminarului Teologic „Episcop Ioan Popasu” din Caransebeș, iar în prezent este biserică de parohie.

Comentarii Facebook


Știri recente