Hramul Bisericii Sfântul Alexie din București

Biserica Ortodoxă l-a pomenit astăzi, 17 martie, pe Cuvios Alexie, Omul lui Dumnezeu. Singurul lăcaș de cult din țară care-l are ca ocrotitor se află chiar în centrul Capitalei, pe Calea Șerban Vodă. Cu prilejul hramului, Sfânta Liturghie a fost oficiată de către un sobor de preoți. La final, a fost săvârșită și o slujbă de pomenire pentru ctitorii lăcașului de cult, trecuți la Domnul, după cum ne informează TRINITAS TV.

Cuvios Alexie s-a născut la Roma într-o familie nobilă, în secolul al IV-lea. Ajuns la vârsta maturității, a ales să nu se căsătorească și să își dedice viața și întreaga lucrare lui Dumnezeu.

Sfintele moaștele se află la Roma în biserica închinată Sfântului Alexie, biserică ce adăpostește și pe cele ale Sfântului Bonifaciu, după cum a spus părintele paroh Florin Burcea.

Biserica Sfântul Cuvios Alexie din București are o istorie de peste două secole. Lângă lăcașul de cult va fi construită în următoarea perioadă și o grădiniță creștin- ortodoxă.

„Biserica datează din 1799, a fost construită între anii 1799-1812, de Alexie Arnăutul și de soția sa, Maria. Înaintea acestei biserici a fost un locaș din lemn, aflat în partea dreaptă, în curtea bisericii care s-a deteriorat în cursul anilor, de aceea s-a construit și această biserică”, a mai spus părintele paroh Florin Burcea.

La sărbătoarea hramului au fost oferite peste 500 de pachete cu alimente și 14 saci cu îmbrăcăminte pentru credincioșii nevoiași ai parohiei. Parohia Sfântul Cuvios Alexie numără aproximativ 350 de familii de enoriași.

Comentarii Facebook


Știri recente