Hram la Schitul Sfântul Alexie: PS Teofil Trotușanul îndeamnă la o viață trăită ca oameni ai lui Dumnezeu

Schitul „Sfântul Alexie, omul lui Dumnezeu” din localitatea Drăgușani, județul Bacău, și-a sărbătorit marți hramul.

Sfânta Liturghie a fost oficiată de Preasfințitul Părinte Teofil Trotușanul, Episcop vicar al Arhiepiscopiei Romanului și Bacăului.

Preasfinția Sa a subliniat chemarea fiecărui creștin de a deveni „om al lui Dumnezeu” printr-o viață duhovnicească autentică: „Prin Botez, toți suntem oameni ai lui Dumnezeu pentru că am făgăduit că ne lepădăm de satana și ne unim cu Hristos. Deci noi atunci am fost rânduiți a fi oameni ai lui Dumnezeu”.

„Numai că harul pe care l-am primit nu ne părăsește, dar noi nu știm de multe ori să-l folosim sau chiar Îi întoarcem spatele Domnului. Și de aceea, din oameni ai lui Dumnezeu ne facem slujitori ai păcatului și ai vrăjmașului diavol”, a mai adăugat ierarhul.

Viața ca oameni ai lui Dumnezeu

Referindu-se la Sfântul Alexie, Preasfințitul Părinte Teofil Trotușanul a explicat că a fost numit „om al lui Dumnezeu” pentru viața sa.

„Viața lui a fost cu totul dăruită lui Dumnezeu. El s-a depărtat de familie și de părinți și a devenit om al lui Dumnezeu. Și ne este nouă un exemplu că dacă iubim poate mai mult cele ale lumii, nu mai suntem oameni ai lui Dumnezeu, ci devenim oameni ai materiei”.

Episcopul vicar a evidențiat că perioada Postului Mare este un timp pentru a redescoperi chemarea de a fi cu Dumnezeu, prin rugăciune, pocăință și curățire sufletească: „Suntem chemați să ne analizăm viața și să vedem dacă mai suntem oameni ai lui Dumnezeu”.

„Avem nevoie de iertare și dezlegare de păcate, dar mai ales avem nevoie de Sfintele Taine prin care noi ne apropiem și devenim oameni ai lui Dumnezeu”.

Scurt istoric

Piatra de temelie a Schitului „Sfântul Alexie, omul lui Dumnezeu” a fost pusă în data de 2 iunie 2016, de către arhimandritul Serafim Huzdup, trecut la Domnul în data de 12 iunie 2020.

Biserica din lemn a schitului a fost ridicată prin osteneala protosinghelului Alexie Lazăr, cu sprijinul mai multor ctitori, fiind sfințită în 23 septembrie 2017 de către Înaltpreasfințitul Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului și Bacăului.

În așezământ se păstrează un fragment din moaştele Sfântului Cuvios Alexie, omul lui Dumnezeu.

Foto credit: Arhiepiscopia Romanului și Bacăului


Știri recente