Hram la Parohia Brâncuși: Sfântul Ioan Rusul ne arată că tinerețea poate fi prilej de sfințenie

Parohia Brâncuși, din sectorul 6 al Capitalei, și-a sărbătorit vineri ocrotitorul, pe Sfântul Mărturisitor Ioan Rusul. În cuvântul rostit la finalul Sfintei Liturghii, Pr. paroh Costel Burlacu a vorbit despre exemplul de sfințenie oferit de Sfântul Ioan Rusul, care „vine astăzi să ne trezească conștiința”.

„Sfințenia nu ne este dată numai la încununarea unei vieți, Sfântul Ioan Rusul ne arată că și tinerețea poate fi un prilej de dobândire a sfințeniei. De aceea, sfântul a luat robia ca pe o binecuvântare și a făcut din ea o cale de dobândire a sfințeniei”, a explicat protopopul Protoieriei Sector 6.

„Pentru a dobândi sfințenia trebuie să avem principii și să avem scopuri”, a spus preotul paroh, explicând că „primul scop al Sfântului Ioan Rusul a fost acela de a nu renunța și de a-și mărturisi credința”.

Chiar dacă sunt mai greu de identificat, toate aspectele vieții cotidiene „fac parte din decorul drumului nostru către sfințenie”.

„În drumul vieții noastre ar trebui să luăm exemplul Sfântului Ioan Rusul și vedem că, rob fiind, a biruit. Ceea ce ar trebui să ne îndemne și pe noi să nu deznădăjduim, ci să luptăm”.

Mai mult, sfântul ne arată că anii tinereții sunt ani de binecuvântare și trebuie să-i folosim așa cum se cuvine”, a adăugat în încheiere Pr. Costel Burlacu.

La finalul slujbei, moaștele Sfântului Ioan Rusul au fost purtate în procesiune în jurul lăcașului de cult.

Procesiune cu moaștele Sfântului Ioan Rusul. Foto credit: Basilica.ro / Mircea Florescu

Foto credit: Basilica.ro / Mircea Florescu

Urmăreşte-ne pe Instagram: @basilica.ro

Comentarii Facebook


Știri recente