Hram la Mănăstirea Săraca

Mănăstirea Săraca din cuprinsul Arhiepiscopiei Timişoarei şi-a sărbătorit la praznicul Bunei Vestiri, la 25 martie 2015, hramul Paraclisului de iarnă. Bucuria sărbătorii a fost încununată de prezenţa Preasfinţitului Paisie Lugojanul, Episcop-vicar eparhial în mijlocul obştii de călugări, condusă de arhim. Climent Vântu, stareţul mănăstirii.

Cu acest prilej, potrivit mitropolia-banatului.ro, Ierarhul, înconjurat de un sobor de preoţi şi diaconi a săvârşit Sfânta şi Dumnezeiasca Liturghie în paraclisul de iarnă cu hramul „Buna Vestire”. La slujbă au luat parte numeroși credincioși din localitățile învecinate, precum și pelerini de la parohiile timișene. La momentul potrivit din timpul Sfintei Liturghii, numeroşi credincioşi, printre care foarte mulţi copii s-au împărtăşit cu Trupul şi Sângele Mântuitorului. La finalul slujbei, Preasfinţia Sa, a transmis tuturor credincioşilor prezenţi şi vieţuitorilor mănăstirii, binecuvântarea şi purtarea de grijă a Înaltpreasfinţitului Părinte Ioan, Arhiepiscopul Timișoarei și Mitropolitul Banatului. Răspunsurile liturgice au fost date de grupul coral „Theoforos”, condus de diac. dr. Ion- Alexandru Ardereanu. La plecare, toți cei prezenți au primit din partea obștii monahale, pachete cu alimente.

Mănăstirea Săraca este așezată în localitatea Șemlacul Mic, comuna Gătaia, la o distanță de 67 de kilometri sud de Timișoara. Construcția noului paraclis cu hramul “Buna Vestire” a fost începută în anul 2000 cu binecuvântarea vrednicului de pomenire, Mitropolitul Nicolae Corneanu, iar lucrările de pictură au fost finalizate în anul 2007 și binecuvântate de PS Paisie Lugojeanul. Odorul cel mai de preț al mănăstirii îl reprezintă biserica veche cu hramul “Schimbarea la Față”, care datează de la jumătatea secolului al XV-lea, fiind ridicată pe locul unui lăcaș mai vechi. Aceasta a fost rezidită din piatră și cărămidă în 1443 de către călugărul Macarie de la Tismana, trimis aici de Sfântul Nicodim (de la Tismana), și apoi renovată în 1730, de către Giuriciko Lazarevici și fiii săi, Nicolae și Chiriac. Arhitectural, biserica este în formă de cruce greacă cu brațele libere; absida altarului este semicirculară și naosul acoperit cu o turlă octogonală. La exterior, biserica este lipsită de orice decorație, având forme masive și o volumetrie foarte sobră. Pridvorul actual a fost adăugat în secolul al XIX-lea. Pictura bisericii datează din 1730 și este realizată de zugravii Andrei, fiul său Andrei, Ioan și Chiriac, vrednici urmași ai iconografiei bizantine din țara noastră.

Comentarii Facebook


Știri recente