Hram la Iaşi în cinstea Sfântului Iosif cel Milostiv | „S-a remarcat prin dăruirea de sine”

„S-a remarcat prin dăruirea de sine, dar mai ales prin fapte de milostenie şi grija pe care o avea faţă de Biserică şi faţă de slujitorii ei”, a spus Episcopul Veniamin despre Sfântul Iosif cel Milostiv în predica rostită marţi la Catedrala din Iaşi.

Lăcaşul de cult îl are ca ocrotitor şi pe Sfântul Iosif (sărbătorit în 26 ianuarie), acesta fiind cel care a finalizat construirea catedralei începută de Mitropolitul Veniamin. Când a venit mitropolit la Iaşi, toată lumea îl îndemna să dărâme ruinele existente în mijlocul oraşului, însă Sfântul Iosif a rămas neclintit în dorinţa sa de a duce la buun sfârşit planul înaintaşilor.

„Dacă o ţară nu are bani să construiască o catedrală, atunci eu dau dimisie din mitropolie. Poftiţi cârja!“

Cuvântul Sfântului Iosif rostit în faţa Parlamenului

Sfânta Liturghie a fost oficiată de IPS Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, împreună cu PS Părinte Veniamin, Episcopul Basarabiei de Sud și cu PS Părinte Damaschin Dorneanul, Episcop vicar al Arhiepicopiei Sucevei și Rădăuților. Foto credit: Tudorel Rusu/Doxologia.

„A fost unul dintre ierarhii vrednici care au păstorit această mitropolie”, a subliniat Preasfinţitul Părinte Veniamin în predica sa. Ierarhul a evidenţiat în special apropierea pe care sfântul a avut-o faţă de tineri, faţă de clerici şi de cei sărmani.

„A format generaţii de slujitori. În perioada de 27 de ani cât a slujit în Cetatea Moldovei s-a arătat un părinte adevărat, un devotat misionar şi un adevărat slujitor al lui Hristos, care se face tuturor toate ca să-i câştige pentru veşnicie”.

Deşi contextul nu a fost unul favorabil, fiind o perioadă cu multe frământări sociale, Sfântul Iosif cel Milostiv „s-a arătat un om rugător, care cu multă dragoste şi cucernicie şi-a îndrumat păstoriţii, cerându-i lui Dumnezeu să ocrotească ţara şi neamul românesc”.

Episcopul Basarabiei de Sud a reamintit că sfântul a procurat cele viitoare prin gija faţă de săraci şi a îndemnat să-i urmăm exemplul.

„Să-l chemăm pe Sfântul Ierarh Iosif să fie împreună călător cu noi în viaţa aceasta, să poarte rugăciunile noastre înaintea tronului Preasfintei Treimi şi să ne înveţe şi pe noi să fim milostivi, să fim darnici şi buni cu cei care sunt în jurul nostru, să ne înveţe şi pe noi să fim împlinitori ai poruncilor lui Dumnezeu”.

La finalul slujbei, Părintele Mitropolit Teofan a subliniat faptul că Sfântul Ierarh Iosif cel Milostiv reprezintă un dar oferit de Dumnezeu Bisericii și credincioșilor din zona Moldovei și nu numai.

Răspunsurile la Liturghie au fost oferitede Corul bărbătesc „Sfântul Ierarh Iosif Naniescu” al Facultății de Teologie Ortodoxă „Dumitru Stăniloae” din Iași.

Sfântul Iosif cel Milostiv a fost canonizat de Sfântul Sinod în anul 2017. Proclamarea oficială a canonizării a avut loc în 2018, pe 25 martie, la Catedrala mitropolitană din Iași.

Foto credit: Tudorel Rusu/Doxologia

Comentarii Facebook


Știri recente