Centrul social-cultural „Sfântul Ilie”, instituție înființată de Mitropolia Moldovei și Bucovinei pentru administrarea castelului și a parcului de la Miclăușeni, și-a serbat ieri, 20 iulie 2014, hramul. Sfânta Liturghie cu ocazia sărbătorii a fost oficiată în Biserica „Buna Vestire” a Mănăstirii Miclăușeni, în soborul slujitor fiind prezent și arhim. Hrisostom Rădășanu, consilierul educațional al Arhiepiscopiei Iașilor, în calitate de delegat al Înaltpreasfințitului Părinte Mitropolit Teofan, potrivit mmb.ro.
Răspunsurile la strană au fost date de corul de maici al mănăstirii, la slujbă fiind prezenți numeroși credincioși din orașele Iași, Roman și Târgu Frumos. Mai multe detalii despre eveniment ne-a oferit monahia Parascheva Călmățuianu, coordonator al Centrului social-cultural „Sfântul Ilie” de la Miclăușeni: „Programul liturgic dedicat hramului Centrului nostru a debutat sâmbătă seara cu slujba Privegherii și a continuat duminică cu Canoanele zilei și ale Sfântului Proroc Ilie Tesviteanul, cu slujba Acastistului Sfântului și cu slujba Sfintei Liturghii. Ca delegat al Înaltpreasfințitului Părinte Mitropolit Teofan, la sărbătoarea hramului din acest an a fost prezent părintele arhimandrit Hrisostom Rădășanu, consilierul educațional al Arhiepiscopiei Iașilor, care a ținut cuvânul de învățătură în cadrul Sfintei Liturghii, în care a explicat pericopa evanghelică a zilei. În cuvântul rostit, părintele consilier a amintit și de importanța legăturii sufletești dintre credincioși și mănăstiri, subliniind că în viață există lucruri importante, dar există și lucruri esențiale, iar acestea din urmă se realizează și prin păstrarea legăturii cu așezările monahale. La final, părintele Hrisostom a transmis binecuvântările și gândurile bune venite din partea Mitropolitului Moldovei și Bucovinei, atât pentru obștea mănăstirii, cât și pentru toți cei prezenți”.
Tot maica Parascheva ne-a vorbit puțin și despre semnificația duhovnicească a celui de-al doilea hram al Mănăstirii Miclăușeni: „Referitor la sărbătoarea Centrului nostru, este important de menționat faptul că hramul – ziua prăznuirii Sfântului Proroc Ilie, 20 iulie – vine în continuarea prăznuirii Sfintei Cuvioase Macrina – 19 iulie. Cele două zile au o legătură pentru noi foarte interesantă, întrucât Ecaterina Sturdza Cantacuzino, cea care a donat întreg complexul, s-a călugărit cu numele de Macrina, iar paraclisul de iarnă al Mănăstirii Miclăușeni o are ca ocrotitoare pe Sfânta Cuvioasă Macrina. De aceea, după hramul principal al mănăstirii noastre – sărbătoarea Bunei Vestiri -, aceste două prăznuiri, Sfânta Cuvioasă Macrina și Sfântul Proroc Ilie, care au o comuniune și unitate specială, reprezintă cel de-al doilea hram al așezării monahale de la Miclăușeni. Mai avem un hram, cel al paraclisului de vară, așezat sub ocrotirea Sfântului Voievod Ștefan cel Mare”.
La final, toți cei prezenți la hramul Centrului social-cultural „Sfântul Ilie” au luat parte la o agapă.
Mănăstirea Miclăușeni, Castelul Sturdza și parcul dendrologic – care se întinde pe 30 de hectare, fiind cel mai mare parc de acest fel din județul Iași – sunt reunite în Centrul social-cultural „Sfântul Ilie”, administrat de Mitropolia Moldovei și Bucovinei. Turiștii care vor să se bucure de frumusețea acestor locuri, de parcul dendrologic care conține arbori seculari, de însemnătatea științifică prin raritate și frumusețe, precum stejari de aproximativ 400 de ani, plopi de 250 de ani, frasini ce au atins 300 de ani, ginkgo biloba de peste un secol, castani și tei de peste 150 de ani, o floră spontană deosebit de bogată și chiar plante rare, cum ar fi stânjenelul pitic și nufărul galben, se pot caza la reședința de la Miclăușeni în condiții foarte avantajoase.