Hram la Biserica Bucur Ciobanul, a cărei întemeiere, ca și cea a Bucureștilor, se pierde în negura vremurilor

Bisericuța istorică Bucur Ciobanul, din vecinătatea mănăstirii bucureștene Radu Vodă, și-a serbat miercuri hramul. Nu se cunoaște cu exactitate anul primei ctitoriri a acestui sfânt lăcaș de care se leagă și numele Capitalei.

Manifestările legate de hram au început marți, în ajunul sărbătorii, cu slujba Vecerniei. Credincioșii au cinstit fragmente din moaștele Sf. Ier. Atanasie și Chiril ai Alexandriei, ocrotitorii sfântului locaș, și au primit în dar iconițe cu chipul acestora.

Miercuri dimineață, Protos. Arsenie Nae de la Mănăstirea Radu Vodă a oficiat Sfânta Liturghie împreună cu Părintele Ionuț Bărbulescu, parohul comunității și Protopopul Sectorului 4 al Capitalei, și cu alți clerici din București.

În cuvântul de învățătură, Protos. Arsenie Nae a explicat lupta celor doi sfinți pentru apărarea dreptei credințe și importanța ei.

Protos. Arsenie Nae de la Mănăstirea Radu Vodă a oficiat Sfânta Liturghie la hramul Bisericii Bucur Ciobanul din Capitală miercuri, 18 ianuarie 2023. Foto: Basilica.ro / Raluca Ene

„Venim în număr atât de mare să-i cinstim, pentru că dorim să-i imităm. Cel mai bun mod de a te apropia de un sfânt este să îi urmezi viața”, a spus părintele protosinghel.

„Acești sfinți, chiar dacă nu au mucenicit fiind uciși pentru Hristos, fizic, totuși au fost luptați de către cei din vremea lor, suportând mucenicia aceasta a mărturisirii adevărului, dar și a luptei lor pentru conștiința curată înaintea Domnului Hristos.”

„Ei au avut conștiința aceasta a păstrării adevărului care trebuia să fie predat mai departe generațiilor de după ei în Biserică, așa cum a fost primit de la Domnul Hristos: curat, nealterat, plin de har și de adevăr. Acest mod al lor, viața lor fiind urmată de către noi, ne aduce multă bucurie și pace în suflet”, a mai spus Protos. Arsenie Nae.

Parastasul ctitorilor la hramul Bisericii Bucur Ciobanul din Capitală miercuri, 18 ianuarie 2023. Foto: Basilica.ro / Raluca Ene

Slujba a fost urmată de Parastasul ctitorilor și al membrilor comunității trecuți la Domnul. participanții au primit în dar, pe lângă pachetele cu alimente, și câte un CD cu Acatistul Sf. Ier. Atanasie și Chiril al Alexandriei.

Părintele Paroh Ionuț Bărbulescu a făcut un scurt istoric al bisericii pentru reporterii de la Ziarul Lumina.

Hramul a fost dat de „unul din egumenii Mănăstirii Radu Vodă, pe numele Atanasie, în timpul căruia bisericuța a fost reconstruită, după ce inițial a fost înălțată din lemn de către Bucur Ciobanul, apoi, în 1416, de către Mircea cel Bătrân”, care a construit o biserică din cărămidă.

În 1595, turcii, conduși de Sinan Pașa, au dărâmat biserica, iar egumenul Atanasie și monahii Mănăstirii Radu Vodă au reconstruit-o „pe locul ei, după forma și dimensiunea ei, dar cu doi metri de pământ mai înaltă, pentru că turcii conduși de Sinan Pașa au înălțat cu doi metri de pământ colina”.

Părintele Protopop Ionuț Bărbulescu (stânga sus) a amintit istoricul bisericii pentru reporterii de la Ziarul Lumina miercuri, 18 ianuarie 2023. Foto: Basilica.ro / Raluca Ene

Prin proporțiile sale modeste și stilul tradițional rafinat, Biserica Bucur Ciobanul este un reper pentru pelerinii care vizitează bisericile Capitalei.

Lăcașul de cult a fost resfințit în 24 iunie 2018 de Preasfințitul Părinte Timotei Prahoveanul la 80 de ani de la ultima târnosire.

Vezi și:

Foto credit: Basilica.ro / Raluca Ene

Urmărește-ne pe Telegram: t.me/basilicanews

Comentarii Facebook


Știri recente