Hirotesii întru duhovnic la Paraclisul istoric al Reşedinţei Patriarhale

Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul României, a hirotesit întru duhovnic, miercurea aceasta, 11 preoți din Arhiepiscopia Bucureștilor. Slujba a fost săvârșită în Paraclisul istoric al Reședinței Patriarhale, cu hramul Sfântul Mare Mucenic Gheorghe.

Taina Sfintei Spovedanii este taina creşterii duhovniceşti

În cuvântul de învățătură, rostit la finalul slujbei, Patriarhul României a vorbit despre importanţa slujirii ca părinte duhovnicesc.

„Slujirea de părinte duhovnicesc este o mare responsabilitate și în acelaşi timp o lucrare necesară pentru creșterea duhovnicească a fiilor Bisericii. Părintele duhovnicesc este cel care nu face doar dezlegare de păcate, ci îndrumă pe credincios pe calea mântuirii. Această îndrumare sau călăuzire a credincioşilor pe calea mântuirii este foarte necesară deoarece este aplicarea credinţei la viaţa concretă a persoanei. Taina Sfintei Spovedanii este taina creşterii duhovniceşti. Aici este o mare responsabilitate, dar şi un har deosebit pentru că Dumnezeu inspiră pe preotul duhovnic să sfătuiască, să îndrumeze, să facă lumină în viaţa celui care se luptă să se ridice din păcat şi patimi şi în acelaşi timp să crească spiritual”, a precizat Preafericirea Sa potrivit Radio TRINITAS.

Prin duhovnic se exprimă binecuvântarea şi iubirea părintească a lui Dumnezeu Tatăl

În Taina Sfintei Spovedania se vede dragostea părintească a lui Dumnezeu Tatăl, a subliniat Părintele Patriarh.

„În taina aceasta de părinte duhovnicesc se vede dragostea părintească a lui Dumnezeu Tatăl care se bucură când un om păcătos se întoarce la Dumnezeu. Mare bucurie este în Ceruri când un om păcătos se întoarce la Dumnezeu, spune Mântuitorul Însuşi. Altă dată spune că mare bucurie se face îngerilor din Ceruri când un păcătos se întoarce la Dumnezeu. Deci, prin duhovnic se exprimă binecuvântarea şi iubirea părintească a lui Dumnezeu Tatăl care doreşte ca fiecare om să nu piară, ci să se pocăiască şi la cunoştinţa adevărului să vină”, a mai spus Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, potrivit TRINITAS TV.

Preafericitul Părinte Patriarh a amintit că relația duhovnicului cu fiul duhovnicesc este una personală.

„Trebuie să reţinem faptul că harul Duhului Sfânt lucrează prin duhovnic în modul cel mai personal fiindcă atunci când se predică, se predică mulţimii credincioşilor, dar la spovedanie este vorba de o relaţie personală a duhovnicului cu fiecare penitent şi aceasta arată că Ortodoxia ia în serios identitatea persoanei care are un chip şi un nume şi nu face dezlegări colectiviste unor persoane anonime, ci fiecare persoană are o destinaţie precisă în istoria mântuirii şi o vocaţie aparte, de aceea regulile duhovniceşti nu se pot aplica în mod automat tuturor persoanelor pentru că fiecare persoană este diferită. Pentru acelaşi păcat nu se dă canon identic la două persoane diferite ca vârstă, ca pregătire, ca înaintare duhovnicească, ci se ţine seama de specificul fiecărei persoane”, a mai spus Preafericirea Sa.

Este de mare trebuinţă să avem duhovnici înţelepţi

De asemenea Patriarhul României a evidențiat și rolul duhovnicilor buni în societatea contemporană.

„Cineva spunea Daţi-mi duhovnici buni şi voi schimba faţa lumii. De acea, astăzi mai ales, într-un context de secularizare unde viaţa duhovnicească este înlocuită cu duhul lumesc este de mare trebuinţă să avem duhovnici maturi, înţelepţi, care evită extremele, care nu conduc pe om la disperare, dar nici la delăsare spirituală. Deci, această înţelepciune a părintelui duhovnicesc seamănă cu înţelepciunea unui medic bun”, a mai precizat Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul României.

Noii duhovnici au primit din partea Preafericitului Părinte Patriarh Daniel certificatul de hirotesie întru duhovnic, o cruce de binecuvântare, precum și noua ediție a Molitfelnicului.

Comentarii Facebook


Știri recente