Un grup de elevi de la Școala Gimnazială Nr. 103 din București a vizitat marți Tipografia Cărților Bisericești și sediul Editurilor Patriarhiei Române. Acțiunea s-a desfășurat în cadrul programului național „Săptămâna verde”.
Participanții au fost invitați să descopere activitatea editorială și tipografică desfășurată în instituțiile bisericești.
Elevii, însoțiți de cadrele didactice, au fost întâmpinați de părintele Ionuț Badea, consilier patriarhal și directorul Tipografiei Cărților Bisericești, și de coordonatorul de producție Iuliana Chiru, care le-au prezentat spațiile tehnice și etapele procesului de tipărire, de la realizarea materialelor până la finisarea și legarea cărților.
Totodată, participanții au vizitat departamentele Editurilor Patriarhiei Române, unde au descoperit cum sunt pregătite pentru tipar revistele centrale bisericești, cărțile teologice și de cult, precum și volumele destinate copiilor și manualele utilizate în învățământul teologic.
„Suntem ferm convinși că vizita acestor elevi în secțiile Tipografiei și în redacțiile Editurilor Patriarhiei va rămâne un eveniment de neuitat pentru ei, întrucât li s-a oferit aici posibilitatea trăirii unor noi și frumoase experiențe de cunoaștere, care i-ar putea inspira în formarea lor pe mai departe”, a transmis părintele arhidiacon Marinel Laurențiu Marcu, redactor-șef al revistei „Biserica Ortodoxă Română”, Buletinul oficial al Patriarhiei Române, pentru Ziarul Lumina.
Vizita s-a încheiat cu oferirea de iconițe, pliante și cărți de rugăciuni. Activitatea educativă a fost organizată cu sprijinul Parohiei Șerban Vodă din Capitală.
Foto credit: Ziarul Lumina





