Grija unei parohii din Spania pentru copiii fără posibilități din România

Parohia „Sf. Cuv. Dionisie Exiguul” din Albacete, Spania se îngrijește constant de copiii fără posibilități materiale din România prin proiectul „Bucuria de a dărui” care a împlinit deja trei ani de existență.

Cu ocazia sărbătorii Sfântului Nicolae, comunitatea parohială din Albacete a trimis încălțăminte de iarnă și dulciuri pentru copii din Timiș și Brașov.

Potrivit Episcopiei Spaniei și Portugaliei, 51 de perechi de ghete au ajuns zilele acestea în două centre de zi din Arhiepiscopia Timișoarei (Făget și Lugoj) și alte 36 de perechi la copiii aflați în grija Preotului Ioan Manea, la Parohia „Sf. Cuv. Parascheva” din Brașov-Triaj.

„Dorim să aducem mulțumiri acestor frați ai noștri din îndepărtata Spanie, care nu au uitat de semenii lor mai puțin înstăriți din patria mamă”, au transmis reprezentanții centrelor de zi.

Copiii centrului de zi din Lugoj salută gestul parohiei din Albacete. ©Mitropolia Banatului

În septembrie, Parohia Albacete a oferit 55 de ghiozdane cu rechizite şcolare, produse de igienă personală şi dulciuri copiilor din cele două centre de zi amintite.

Foto credit: Episcopia Spaniei / Mitropolia Banatului


Vă mulțumim că citiți Basilica.ro.

Comentarii Facebook


Știri recente