Grădiniţa renovată din parohia Mândruloc a fost sfinţită de Arhiepiscopul Timotei

Arhiepiscopul Aradului a sfinţit joi grădiniţa din parohia Mândruloc, Arad. Instituţia de învăţământ care a trecut printr-un proces de renovare a fost dedicată Sfântului Stelian, ocrotitorul copiilor.

După slujbă, Arhiepiscopul Timotei a vorbit despre ceea ce reprezintă „cu adevărat educația bună în spiritul creștin la o vârstă fragedă” şi a asociat grădinița cu o „grădină care trebuie îngrijită și cultivată de noi toți pentru a aduce roadă în timp”.

În cuvântul rostit, directorul Corina Istrate a evidenţiat rolul preotului şi a consiliului parohial în renovarea grădinţei pe care a numit-o drept o „investiție pentru binele copiiilor și pentru folosul comuniții”.

Prin contribuţia parohiei, grădiniţa va oferi un ajutor considerabil unui număr de 15 copii cu o situaţie financiară precară. Pe lângă participarea la activităţile grădiniţei, copiii vor urma cursurile de After School şi vor primi o masă caldă cinci zile pe săptămână.

Instituţia de învăţământ este un proiect dezvoltat de Grădinița „Bambi” din Arad în parteneriat cu Parohia din Mândruloc.

La nivelul anului 2018, în Patriarhia Română funcţionau 61 de grădinițe sociale și afterschool-uri.

Foto credit: Arhiepiscopia Aradului

Comentarii Facebook

Lasă un răspuns


Știri recente