Ghidul creștinului ortodox pentru rețelele sociale

De Ziua Mondială a Rețelelor Sociale, Basilica.ro, un reper de încredere în mediul online, vă oferă un ghid pentru a naviga lumea digitală cu discernământ și atenție sporită la modul în care folosim aceste instrumente.

Rețelele sociale au devenit o parte firească a vieții cotidiene, un spațiu în care comunicăm, ne informăm și împărtășim experiențe. Din acest motiv, este important să ne păstrăm libertatea interioară și să nu lăsăm fluxul continuu de conținut să ne dicteze reacțiile.

Discernământul ne ajută să alegem ceea ce zidește, să evităm suprasaturația informațională și să păstrăm un echilibru sănătos între viața online și cea reală.

Intenția

Înainte de a intra în spațiul rețelelor sociale, oprește-te o clipă și întreabă-te de ce faci asta. E important să-ți stabilești limite pentru ceea ce consumi, dar și pentru ceea ce postezi.

Atenția

Folosirea excesivă a telefonului poate duce la risipirea minții și la diminuarea capacității de concentrare. Atenția devine, astfel, o resursă extrem de valoroasă.

Respectul

Chemarea de a ne iubi aproapele nu face excepție în mediul online. Felul în care comunicăm pe rețelele sociale, modul în care comentăm sau distribuim conținut devine parte din această responsabilitate.

Binele

Poți alege să privești și să răspândești binele. Aceasta este și misiunea Basilica.ro: împărtășirea Binelui de știut.

Cumpătarea

Tehnologia trebuie folosită cu măsură. Un exercițiu util poate fi și postul mediatic: perioade scurte în care reduci folosirea rețelelor sociale la strictul necesar.

La biserică

Biserica este spațiul în care ne întâlnim cu Dumnezeu, iar prezența noastră acolo cere atenție. Dacă este necesar să faci fotografii, acest lucru se face doar cu acordul preotului.

Newsletterul

O alternativă la fluxul digital continuu, folosită de multe publicații, este newsletterul. Și noi trimitem săptămânal patru astfel de ediții, una fiind dedicată chiar rețelelor sociale. Te poți abona gratuit aici.

Versiunea integrală a ghidului este disponibilă pe pagina noastră de Instagram.


Știri recente