Gestul făcut de Geo Bogza în fața statuii lui Eminescu a fost repetat de elevii de la „Anastasia Popescu” din București

Elevii de la Liceul Pedagogic Ortodox „Anastasia Popescu” din București au recitat poezii miercuri în fața statuii poetului Mihai Eminescu, din fața Ateneului Român. Ghirlanda de flori pe care tinerii au așezat-o în fața monumentului amintește de gestul scriitorului Geo Bogza ca formă de protest împotriva comunismului.

În fiecare an, elevii liceului se unesc pentru a-l omagia în fața Ateneului Român pe „omul deplin al culturii române”, așa cum l-a numit C. Noica. Ca de fiecare dată, a fost prezentă și scriitoarea Ana Blandiana.

„Este vorba despre o tradiție pe care a reinventat-o doamna Mona Șerbănecu, directoarea liceului „Anastasia Popescu”. Continuăm această tradiție de mai mult de 10 ani. Copiii vin în felul acesta, în fața statuii, cântă și recită poezii”, a declarat pentru Trinitas TV poeta Ana Blandiana.

Ziua Culturii Române

În continuare, elevii au vizitat Ateneul Român, fiind introduși într-o lecție de istorie și cultură a poporului român.

„Cu emoțiile de rigoare, am reușit să iau legătura cu doamna Ana Blandiana, deoarece contează enorm pentru copii vocea dumneaei, cea care le-a povestit despre această tradiție a ghirlandei de pe umerii statuii lui Eminescu”.

„Este foarte important să le vorbească în incinta Ateneului, povestindu-le scenele de pe frescă și făcându-i să înțeleagă cât de puternică este legătura aceasta între opera eminesciană, istoria României, între viitorul lor și rădăcinile pe care le descoperă”, a transmis Monica Șerbănescu.

Din declarațiile copiilor se observă recunoștința și dorința de a continua o tradiție spre neuitarea valorilor culturale de Ziua Culturii Naționale.

„Mi-aș dori, chiar dacă a murit, să vadă cumva din Cer faptul că noi încă îl apreciem”, a spus unul dintre copiii participanți.

Foto credit: Facebook / Liceul Pedagogic Ortodox „Anastasia Popescu”


Știri recente