Germania: Prima slujire arhierească în Parohia românească din Frankfurt pe Main

În nou-înființata parohie Sfântul Apostol Bartolomeu din orașul Frankfurt pe Main (Germania), a avut loc duminică, 29 ianuarie 2017, prima Sfântă Liturghie arhierească.

Preasfințitul Părinte Sofian Brașoveanul, Arhiereu vicar al Arhiepiscopiei Germaniei, Austriei și Luxemburgului, a oficiat Sfânta Liturghie împreună cu un sobor de clerici, a precizat Pr. Mircea Deac, parohul din Frankfurt pe Main.

Preasfinția Sa a binecuvântat începutul de drum al parohiei și a transmis un cuvânt de binecuvântare din partea Înaltpreasfințitului Părinte Serafim, Mitropolitul Ortodox Român al Germaniei, Europei Centrale și de Nord.

În cuvântul rostit, ierarhul a subliniat importanța înființării acestei parohii și i-a îndemnat pe credincioși să fie permanent preocupați de tema cea mai importantă a oricărui ortodox: mântuirea sufletului.

***

Din luna noiembrie a anului 2012, Arhiepiscopia Germaniei s-a preocupat de înființarea unei parohii și de găsirea unui spațiu necesar desfășurării serviciilor liturgice pentru cei aproximativ zece mii de credincioși români din Frankfurt. În decembrie 2016 s-a găsit o soluție prin închirierea unei săli de 250 mp de la Parohia Evanghelică de pe strada Funckstrasse, numărul 14, din imediata apropiere a Târgului Internațional din Frankfurt (Messe Frankfurt).

Comentarii Facebook


Știri recente