Gânduri la Evanghelia Duminicii Sfântului Grigorie Palama

În Duminica a 2-a din Postul Mare sau a Sfântului Grigorie Palama, 24 martie 2019, la Sfânta Liturghie a fost citită pericopa evanghelică de la Sf. Ev. Marcu, capitolul 2, versetele 1-12.  

În predica rostită la Paraclisul Catedralei Mântuirii Neamului, Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a spus că „puterea de a ierta păcatele este și o putere de vindecare”.

 

Vezi această postare pe Instagram

 

O postare distribuită de Basilica.ro (@basilica.ro) pe


În acest scop, Patriarhul a adus în atenţia celor prezenţi „puterea dumnezeiască iertătoare de păcate şi vindecătoare de boli” a Mântuitorului Hristos şi a prezentat sintetic învăţătura ortodoxă cu privire la boală şi vindecarea ei.

Potrivit Preafericirii Sale, „boala trupească este urmarea păcatelor săvârşite de om”, dar „nu totdeauna, ci uneori”.

„Alteori boala este doar o pedagogie divină, o lucrare înţeleaptă a lui Dumnezeu Care prin intermediul bolii îl ajută pe om să se smerească şi să se ferească de păcate mari şi de primejdii”.

„În evanghelia de astăzi se vede clar că există o legătură între păcat şi boală. De aceea, Mântuitorul îi spune slăbănogului mai întâi «Fiule, iertate îţi sunt păcatele tale!» şi apoi după ce i-a vindecat sufletul prin iertare de păcate i-a vindecat şi trupul zicând « Scoală-te, ia-ţi patul tău şi umblă», a mai spus Patriarhul României.

Pentru mai multe citate şi imagini inspiraţionale, urmăreşte-ne pe Instagram !

Foto credit: Basilica.ro

Comentarii Facebook


Știri recente