Preasfințitul Părinte Varlaam Ploieșteanul a oficiat Sfânta Liturghie în Vinerea Luminată cu ocazia hramului Mănăstirii Ghighiu, Izvorul Tămăduirii.
Foto credit: Basilica.ro / Raluca Ene

Preasfințitul Părinte Varlaam Ploieșteanul a oficiat Sfânta Liturghie în Vinerea Luminată cu ocazia hramului Mănăstirii Ghighiu, Izvorul Tămăduirii.
Foto credit: Basilica.ro / Raluca Ene
„La Schimbarea la Față, Mântuitorul nu Și-a luat ceva ce nu avea, ci doar a descoperit ceea ce avea din veșnicie”, a spus joi Episcopul vicar Samuel Bistrițeanul al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului și Clujului, la…
Concursul Internațional George Enescu 2026, care va avea loc la București în perioada 23 august-19 septembrie, va include aproape o lună de evenimente cu acces gratuit pentru public, potrivit organizatorilor. Competiția se va desfășura sub…
Înaltpreasfințitul Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului și Bacăului, a slujit joi la Mănăstirea Tisa Silvestri din județul Bacău, unde a vorbit despre Schimbarea la Față ca urcuș al omului spre lumina lui Dumnezeu. Înaltpreasfinția Sa a…
Pentru doamna Daniela Bucă, viața înseamnă o chemare trăită zi de zi, cu multă dăruire, răbdare și credință, alături de Arhidiaconul Mihail Bucă și de cei cinci copii ai lor. Venirea pe lume a fiicei…
„Sărbătoarea Schimbării la Față este o stare de judecată pentru noi”, a subliniat joi Episcopul Benedict al Sălajului, la hramul Mănăstirii sălăjene Voivodeni. „Suntem puși să alegem slava lui Dumnezeu sau slava oamenilor”. Ierarhul a…