Fundația Bucuria Ajutorului a Arhiepiscopiei Bucureștilor a organizat prima sesiune științifică din acest an

Fundația Bucuria Ajutorului, prin Centrul de Îngrijiri Paliative „Sfântul Nectarie” din București, a organizat miercuri o sesiune științifică în domeniul medical, desfășurată în parteneriat cu Ordinul Asistenților Medicali Generaliști, Moașelor și Asistenților Medicali din România (OAMGMAMR) – filiala București.

Întrunirea a avut loc la Centrul de Formare Continuă „Dumitru Stăniloae” al Facultății de Teologie „Justinian Patriarhul” din București.

Tema de astăzi este „Îngrijirea paliativă a pacienților cu boli terminale”, a declarat, pentru Basilica.ro, Adriana Căruntu, managerul Fundației Bucuria Ajutorului și coordonatoarea Centrului de Îngrijiri Paliative „Sfântul Nectarie” al Arhiepiscopiei Bucureștilor.

„Este prima ediție a conferințelor care se organizează în Anul omagial 2024, dedicat pastorației și îngrijirii bolnavilor. Avem bucuria și onoarea să o avem pe dna. Președinte Carmen Mazilu de la Ordinul Asistenților Medicali alături de noi.”

Lect. univ. dr. Doina Carmen Mazilu, președinta OAMGMAMR București, a susținut prezentarea „Comunicarea terapeutică, componentă fundamentală în îngrijirile medicale” miercuri, 17 ianuarie 2024, la prima sesiune științifică a Fundației Bucuria Ajutorului. Foto: Fundația Bucuria Ajutorului

La sesiune au mai participat două clase de elevi de la Colegiul Postliceal „Spiru Haret”, împreună cu profesorii lor, precum și elevi de la Școala Postliceală Sanitară „Carol Davila”.

„În sală sunt 100 de participanți: elevi, asistenți și profesori de la școli postliceale, dar de asemenea avem 40 de participanți online. Acest lucru denotă implicarea, interesul și bucuria pentru că Fundația Bucuria Ajutorului dorește să aducă oamenii împreună, să educe, să-i formeze și să fie alături de ei. Iar toate lucrurile acestea se fac în mod voluntar, în mod gratuit, fără taxă”, a spus Adriana Căruntu.

Adriana Căruntu, managerul Fundației Bucuria Ajutorului, s-a declarat miercuri, 17 ianuarie 2024, recunoscătoare pentru ajutorul dat de sfinți pacienților și lucrătorilor de la Centrul de îngrijiri paliative „Sf. Nectarie” din București. Foto: Fundația Bucuria Ajutorului

„Acest eveniment nu este organizat din întâmplare astăzi, de Sfântul Antonie cel Mare, ci este ca mulțumire pentru tot ajutorul primit de la sfânt de către bolnavii care s-au vindecat, de către noi, lectorii, de echipa Fundației Bucuria Ajutorului”, a precizat managerul Fundației Bucuria Ajutorului.

„Resimțim câteodată, în momente cheie, că numai îngerii și sfinții și Dumnezeu ne ajută să trecem de anumite dificultăți. De aceea, vreau să le mulțumesc preoților de la Biserica Curtea Veche, unde este Sfântul Antonie cel Mare sărbătorit astăzi, și în special duhovnicului meu.”

Planuri pentru Anul omagial 2024

Prima sesiune științifică organizată de Fundația Bucuria Ajutorului a Arhiepiscopiei Bucureștilor s-a desfășurat miercuri, 17 ianuarie 2024. Foto: Fundația Bucuria Ajutorului

În 2024, Anul omagial al pastorației și îngrijirii bolnavilor, Fundația Bucuria Ajutorului va organiza lunar câte o sesiune științifică în domeniul medical. Fundația, înființată de Arhiepiscopia Bucureștilor, își propune să marcheze prin diverse evenimente și zilele internaționale dedicate domeniului medical și îngrijirii bolnavilor.

Centrul de îngrijiri paliative „Sf. Nectarie” al Arhiepiscopiei Bucureștilor, înființat în cadrul Fundației Bucuria Ajutorului, este singurul spital privat din Capitală care aparține Bisericii. Noul său sediu a fost finanțat de Ambasada Elveției și inaugurat de Părintele Patriarh Daniel în 2012.

De la înființare și până în prezent, centrul a oferit îngrijiri unui număr de aproape 4.000 de pacienți, majoritatea oncologici, iar cererea continuă să crească.

Îngrijirile paliative se adresează bolnavilor terminali, atunci când boala nu poate fi vindecată. Paliația are ca scop ameliorarea sau înlăturarea simptomelor bolii.

Foto credit: Fundația Bucuria Ajutorului

Urmărește-ne pe Telegram: t.me/basilicanews

Comentarii Facebook


Știri recente