Episcopul Vincenţiu a slujit duminică în Lehliu Gară, cel mai mic oraş din jud. Călăraşi, cu puţin peste 6000 de locuitori.
Ierarhul a oficiat Sfânta Liturghie în biserica Parohiei Lehliu Gară, care are ca ocrotitori pe Sfinţii Dimitrie Izvorâtorul de Mir şi Irodion de la Lainici.
A fost adusă spre închinare credincioșilor Icoana Maicii Domnului „Prodromița” de la Mănăstirea Chiroiu. Foto credit: Episcopia Sloboziei și Călărașilor.Copiii păstrează tradiţiile şi participă la slujbe îmbrăcaţi în costume populare. Foto credit: Episcopia Sloboziei și Călărașilor.Teologul Adrian Liviu Marina a fost hirotonit diacon, urmând să fie hirotonit preot pe seama Capelei Spitalului „Anghel Saligny” din Fetești, cu hramul „Sfinții doctori fără de arginți” din județul Ialomița. Foto credit: Episcopia Sloboziei și Călărașilor.În omilia sa, PS Vincenţiu a vorbit despre a doua venire a Mântuitorului Iisus Hristos şi a precizat că toate neamurile sunt chemate la Judecată, fiecare răspunzând după faptele sale.
Arhim. Ieremia Berbec, starețul Mănăstirii Ortodoxe Române „Sf. Dimitrie cel Nou” din Middletown, statul american New York, a acordat un interviu revistei „Pentru tineri” a Mănăstirii Putna. În convorbirea cu Iulian Tomeac, fost președinte al…
Duminică s-au împlinit 174 de ani de la nașterea unei sfinte: Sf. Matrona de la Hurezi, cuvioasa care a crescut în mănăstire din frageda pruncie. S-a născut în data de 2 august 1852 Săliștea Sibiului,…
Episcopul Mihail al Australiei și Noii Zeelande l-a prezentat credincioșilor duminică pe primul arhiereu vicar al eparhiei, Preasfințitul Părinte Iachint de Pacific. Ierarhii au slujit împreună la Mănăstirea „Izvorul Tămăduirii” de la Reședința Episcopală din…
„Mântuitorul Iisus Hristos este nădejdea și bucuria celor care se află mereu pe marea aceasta învolburată”, a subliniat duminică Preasfințitul Părinte Timotei Prahoveanul, Episcop vicar al Arhiepiscopiei Bucureștilor. „Fiecare dintre noi are o astfel de…
„Biserica este mai ales ceea ce nu se vede. Este lucrarea Duhului Sfânt în viața lumii și în viața fiecărui om credincios”, a amintit Episcopul vicar patriarhal Varlaam Ploieșteanul duminică, la Mănăstirea Antim din Capitală.…