FOTO: Cum a fost serbată Naşterea Domnului în lumea ortodoxă

Cea mai mare parte a Bisericilor Ortodoxe Autocefale serbează Naşterea Domnului în 25 decembrie.

Cadrele foto din timpul Sfintelor Liturghii oficiate în oraşele lumii surprind atmosfera de Crăciun.


Constantinopol

© Facebook / Ecumenical Patriarchate

Patriarhul Ecumenic Bartolomeu a prezidat Sfânta Liturghie în ziua de Crăciun la Catedrala Patriarhală „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe” din cartierul Fanar al oraşului Istanbul (Turcia).

Alături de Sanctitatea Sa, au slujit în cea de-a cincea catedrală a Patriarhiei Ecumenice mai mulţi ierarhi.


Cairo

© Facebook / Ελληνική Κοινότητα Καΐρου

Numeroși au participat miercuri la Sfânta Liturghie prezidată de Patriarhul Teodor al II-lea al Alexandriei şi al întregii Africi în Catedrala „Sfântul Nicolae” din Cairo.

La slujbă a asistat şi Patriarhul Tawadros al II-lea al Bisericii Ortodoxe Copte din Egipt.


Damasc

© Facebook / Antioch Patriarchate

Catedrala Patriarhală din Damasc, Siria, numită în limbaj popular „Al Mariamia”, s-a umplut de credincioşii sirieni care au venit să participe la slujba oficiată în ziua Naşterii Domnului.

Sfânta Liturghie a fost oficiată de Patriarhul Ioan al X-lea al Antiohiei şi al Întregului Orient.


Bucureşti

© Basilica.ro / Mircea Florescu

La București, Patriarhul Daniel a liturghisit în prima zi de Crăciun la Catedrala Patriarhală.

Împreună cu Preafericirea Sa au slujit Preasfinţitul Părinte Qais, Episcop de Erzurum, și Preasfințitul Părinte Varlaam Ploieşteanul, Episcop vicar patriarhal.


Sofia

© Patriarhia Bulgariei

Patriarhul Neofit al Bulgariei a slujit și s-a rugat în Catedrala „Sfântul Alexandru Nevski” din Sofia, unde i-a binecuvântat pe cei prezenţi la sfânta slujbă.

Catedrala este a doua biserică din Balcani, ca dimensiuni, și reprezintă pentru bulgari o bijuterie naţională ce conduce către nobila idee de libertate naţională.


Nicosia

© Arhiepiscopia Ciprului

Arhiepiscopul Hrisostom al Ciprului a oficiat Sfânta Liturghie de Naşterea Domnului în Catedrala Arhiepiscopală „Sfântul Ioan Teologul” din Nicosia.

Catedrala este cel mai important sfânt locaş al Bisericii Ortodoxe a Ciprului.


Atena

© Arhiepiscopia Atenei

Grecii au sărbătorit Naşterea Domnului la Catedrala Mitropolitană din Atena.

Acolo, Arhiepiscopul Ieronim i-a îndemnat pe credincioși: „Să recunoaștem în fiecare persoană de lângă noi, străin, prizonier, bolnav, fratele cel mic al lui Hristos”.


Tirana

© Facebook / Biserica Ortodoxă a Albaniei

Arhiepiscopul Anastasie al Albaniei a prezidat Sfânta Liturghie în ziua de Crăciun în Catedrala „Învierea Domnului” din Tirana.

Noua Catedrală ortodoxă națională din Tirana este simbolul renașterii Bisericii Albaniei care a suferit timp de 23 ani, perioadă în care Albania a fost declarată oficial stat ateist.

Foto credit: Biserica Ortodoxă a Albaniei

Comentarii Facebook


Știri recente