Fortăreața duhovnicească de la Câmpulung

Câmpulung Muscel, județul Argeș, este orașul cu cele mai multe biserici raportat la numărul de locuitori, fiecare dintre ele impresionând prin vechime, arhitectură sau pictură. Un loc aparte îl ocupă Mănăstirea „Negru Vodă”, veche ctitorie domnească a cărei istorie începe în secolul al XIII-lea, legându-se de însăși întemeierea orașului. Monumentul arhitectural este un autentic martor al evlaviei vechilor domnitori, o prezență vie și permanentă în viața orașului.

Numele ei se leagă de legenda întâiului descălecător în Țara Românească, Radu Negru Vodă, care a plecat din ținuturile Amlașului și Făgărașului și a întemeiat în ținutul dintre Carpați și Dunăre Țara Românească. Potrivit tradiției, el a întemeiat la 1215 prima biserică de aici.

Dincolo de legendă și mit cu privire la persoana lui Negru Vodă, realitatea istorică a bisericii care dăinuiește peste veacuri este o mărturie de netăgăduit a evlaviei creștine și a dragostei față de Hristos. Iar această evlavie și acest dor de desăvârșire au fost cultivate permanent de-a lungul timpului în mănăstire, obștea de monahi ce a viețuit în această fortăreață duhovnicească rugându-se și nevoindu-se necontenit pentru mântuirea lor și a semenilor și pentru propășirea culturală a românilor.

„Fiecare colț este plin de istorie”

Cum pășești pe poarta mănăstirii, o liniște profundă, aducătoare de pace sufletească te copleșește, ochiul nesăturându-se să admire frumusețea complexului monahal. E ca și cum te-ai afla într-un clopot de sticlă ce te protejează de zarva orașului și de agitația cotidiană. Biserica tronează asemenea unui împărat în mijlocul incintei, în coasta căreia stă smerită casa domnească, cea în care odinioară familia Basarabilor venea pentru a se ruga și pentru a cere sfaturi duhovnicilor mănăstirii.

Obștea nu a fost niciodată prea numeroasă, însă suficientă pentru a putea asigura buna rânduială a slujbelor și a ascultărilor curente ale sfântului așezământ. În prezent sunt șapte monahi, dintre care patru sunt preoți.

Starețul mănăstirii, protosinghelul Serafim, își întâmpină cu bucurie pelerinii, binecuvântându-i. Tot el ne povestește pe scurt istoria sfântului lăcaș.

„Fiecare colț este plin de istorie. Oriunde pășești în incinta acestei mănăstiri, locul îți spune că acolo s-a întâmplat ceva, cândva”, ne spune părintele stareț.

Și asta pentru că Mănăstirea „Negru Vodă” are o istorie foarte bogată, cu un trecut la fel de bogat. „Tradiția spune că, în 1215, Radu Negru Vodă a venit din Țara Făgărașului, descălecând aici și întemeind această biserică. La început a fost una de lemn. Însă date istorice sunt abia de la Basarab I, după lupta de la Posada, după ce l-a învins pe Carol Robert de Anjou. A început să construiască biserica din piatră. Însă nu o termină el, ci Alexandru Basarab, fiul lui, care este înmormântat în biserică. Noi spunem că tot aici, în această mănăstire, ar fi înmormântat și Basarab I, întemeietorul Țării Românești pentru că, în același timp se zidea la Curtea de Argeș Biserica «Sfântul Nicolae Domnesc», și vestea că a murit la Câmpulung marele Basarab a fost scrisă pe piatră în interiorul Bisericii «Sfântul Nicolae Domnesc» Acolo se spune că «astăzi s-a pristăvit la Câmpulung marele Basarab». Dacă a murit la Câmpulung, nu avea unde să fie înmormântat decât tot aici, în această mănăstire, pentru că era ctitoria lui și pentru că aici era curte domnească”, povestește starețul mănăstirii, protosinghelul Serafim.

Matei Basarab, al doilea ctitor al mănăstirii

Vicisitudinile vremii aveau să își lase amprenta asupra sfântului lăcaș. Războiele, dar mai ales cutremurele au lăsat urme adânci, încât a fost nevoie ca ea să fie rezidită de la temelie. Iar acest lucru l-a făcut Matei Basarab în anul 1635. El transformă biserica în mănăstire, instituind obște monahală, până atunci sfântul lăcaș fiind doar un paraclis domnesc. Aduce de la Kiev, cu ajutorul lui Petru Movilă, o tiparniță, unde sunt scoase câteva cărți de referință. Cea mai importantă dintre acestea este considerată „Învățături preste toate zilele”, o lucrare cu conținut moral-filosofic adresată atât clericilor, cât și mirenilor.

După perioada lui Matei Basarab, biserica este afectată din nou, ea fiind reconstruită tot din temelii de arhiereul Filaret Beldiman, cu ajutorul domnitorului Grigorie Ghica, fiind târnosită la 1832.

Este pictată de celebrul Pârvu Mutu, însă pictura nu a putut dăinui, așa că un grup de călugări de la Mănăstirea Plumbuita, sub îndrumarea arhimandritului Sofian Boghiu, avea să execute actuala pictură.

După un timp, mănăstirea avea să mai primească o serie de lovituri, una dintre acestea fiind secularizarea averilor făcută de Cuza, când mănăstirea a rămas doar cu terenul pe care se aflau construcțiile. A fost transformată apoi în biserică de mir și ulterior a redevenit mănăstire, la îndemnul patriarhului Miron, în 1928. Fatidicul Decret 410 al comuniștilor îi zăvorăște porțile, alungând călugării din ea.

A fost redeschisă abia de Florii, pe 23 aprilie 1989, prin purtarea de grijă a Înalt Preasfințitului Calinic, Arhiepiscopul Argeșului și Muscelului, care reînființează mănăstirea cu viață de obște.

„Începând cu această zi, a fost reluată rânduiala slujbelor permanente. Seara facem Ceasul IX, Vecernia, Pavecernița Mică și Utrenia, iar dimineața începem cu Acatistul Maicii Domnului, care este ocrotitoarea sfintei biserici, apoi Ceasurile, Obednița, Sfânta Liturghie și pomenirea morților, iar vinerea facem și Sfântul Maslu”, ne explică starețul mănăstirii.

Tot la Mănăstirea „Negru Vodă” se găsește și casa de vară a domnitorului Matei Basarab de la 1635, în momentul de față fiind adăpostită în interiorul ei o frumoasă colecție muzeală ce cuprinde numeroase obiecte descoperite în urma săpăturilor arheologice, obiecte de cult, precum și o mostră a tiparului de la 1642.

Un alt edificiu deosebit al mănăstirii este biserica-bolniță închinată Sfântului Ioan Botezătorul, construită în 1718. Aceasta a fost pictată de celebrul Pârvu Mutu, peste a cărei pictură deteriorată a intervenit ulterior Gheorghe Tattarescu în 1856, adăugând o serie de fresce noi peste cele existente. Totuși, se poate observa cu ușurință pictura originală.

De o importanță deosebită sunt și casa egumenească, și turnul clopotniță, acesta din urmă fiind cel mai înalt din Țara Românească. El are funcționalitate de poartă de incintă, dar și fortificație militară.

Lăcaș de isihie și de rugăciune

Pelerinii care își îndreaptă pașii spre Mănăstirea „Negru Vodă” nu se vor bucura doar de priveliștile încântătoare ale așezământului, ci vor găsi și acea liniște sufletească pe care mulți o căutăm. Slujbele din biserică și povețele preoților te fac să uiți de grijile vieții și să îți îndrepți măcar pentru puțin timp inima și mintea spre Dumnezeu. Totodată, putem cere mijlocire Sfinților Pantelimon, Varvara, Mercurie sau Ioan Prodromitul, ale căror sfinte moaște sunt așezate spre închinare în biserica mare, precum și Maicii Domnului, a cărei icoană din secolul al XVII-lea se află aici.

(Articol publicat în Ziarul Lumina de Duminica, Ediția din data de 27 ianuarie 2013)

Comentarii Facebook


Știri recente