Fondatorul primului cor sătesc din România a fost omagiat în cadrul festivalului din Lugoj care-i poartă numele

Preotul și dirijorul Trifu Șepețian, fondatorul primului cor sătesc din România, a fost omagiat duminică în cadrul tradiționalului festival coral organizat de Parohia Chizătău din Protopopiatul Lugoj. La eveniment a fost prezent și Mitropolitul Ioan al Banatului.

Manifestarea artistică a fost organizată cu ocazia împlinirii a 200 de ani de la nașterea celui care a întemeiat „Corul vocal al plugarilor din Chizătău”, informează Mitropolia Banatului.

Evenimentul a debutat cu evocarea personalității preotului, după care a urmat un recital oferit de șase formații corale:

  • Grupul coral al Operei Naționale Române Timișoara;
  • Corala „Giroceana” a Parohiei din Giroc;
  •  Corul Parohiei Ortodoxe Șag;
  •  Corul „Învierea” al Parohiei Foeni;
  •  Corul Ligii Studenților din Lugoj;
  •  Corul Parohiei Ortodoxe Chizătău.

La final a fost săvârșită slujba parastasului pentru preotul Trifu Șepeţian.

Primul cor sătesc din Banat şi din România, iar, după unii cercetători, din Europa Centrală și de Sud-Est aminteşte de începutul afirmării în cultura muzicală românească a formaţiilor corale.

Foto credit: Mitropolia Banatului

Comentarii Facebook


Știri recente