Compozitorul Marin Constantin, fondator și dirijor al Corului Național de Cameră „Madrigal”, a fost comemorat joi în localitatea natală Urleta, din județul Prahova.
Evenimentul a fost organizat de Parohia Urleta și a reunit autorități locale și reprezentanți ai Corului Madrigal.
„S-a născut într-o familie apropiată de biserica parohiei noastre”, a declarat pr. paroh Mihăiță Iordăchescu pentru Trinitas TV. Clericul a mai menționat faptul că, de la vârsta de 6 ani, compozitorul Marin Constantin a cântat în corul bisericii.
Vorbind despre contribuția culturală a lui Marin Constantin, Emil Pantelimon, managerul Corului Național Madrigal, a subliniat impactul pe care compozitorul l-a avut atât la nivel național, cât și la nivelul comunității din Urleta.
„Ne bucurăm că am fost prezenți aici, la Urleta, unde întreaga comunitate se adună și se coagulează în jurul viziunii și spiritului lui Marin Constantin. Este un lucru foarte important să-i prețuim pe cei care au fost înaintea noastră, care au reușit să construiască și au avut viziune”, a declarat Emil Pantelimon.
În cadrul evenimentului au fost aduse în prim-plan momente și povestiri din viața compozitorului Marin Constantin.
De asemenea, familia fondatorului și dirijorului Corului Național de Cameră „Madrigal” a organizat o expoziție cu fotografii și obiecte care i-au aparținut compozitorului, expoziție ce va fi donată parohiei din Urleta.
În semn de recunoaștere a contribuției sale culturale și a legăturii profunde cu localitatea natală, autoritățile locale au anunțat că o stradă din Urleta va fi redenumită în onoarea compozitorului Marin Constantin.
Cine a fost Marin Constantin
Marin Constantin (1925-2011) a fost compozitor, dirijor și profesor, fondator al Corului Național de Cameră „Madrigal” și una dintre cele mai importante personalități ale muzicii corale din România.
A absolvit Conservatorul din București și a devenit cunoscut pentru inovațiile sale în arta dirijatului coral, reușind să creeze un stil distinct, caracterizat prin rafinament sonor și echilibru expresiv.
Sub conducerea sa, Corul Madrigal a devenit un ansamblu de referință pe plan internațional, promovând muzica renascentistă, bizantină și contemporană.
De-a lungul carierei sale, Marin Constantin a primit numeroase premii și distincții pentru contribuția sa remarcabilă la cultura românească și universală.
Foto credit: Madrigal / Facebook






