Flux de știri
Mitropolitul Teofan: Tânărul și, totodată, bătrânul nostru Arhiepiscop a avut aceleași sfinte valori ca Sfinții Împărați
Hramul Catedralei Patriarhale | Sf. Constantin este fondatorul Europei creştine, spune PS Varlaam Ploieşteanul
145 copii din Eparhia Alba Iuliei au primit dispozitive electronice pentru educaţie online
Două lăcașuri de cult în sărbătoare pe Colina Patriarhiei. Părintele Patriarh Daniel despre lucrările Sfinților Împărați
Donaţie de aproximativ 60.000 lei pentru Spitalul de Urgență Neamț
Episcopia a semnat un protocol cu statul italian privind redeschiderea bisericilor din peninsulă
Episcopia Spaniei și Portugaliei a sprijinit familiile din eparhie și a donat bani pentru un spital și pentru copiii din țară
Arhim. Paisie Teodorescu: Catedrala Patriarhală – istorie şi actualitate
Sprijin pentru familii vulnerabile | Încep înscrierile la centrele de zi pentru copii ale Episcopiei Caransebeșului
Președintele adresează condoleanțe pentru pierderea IPS Pimen și apreciază contribuția Bisericii la combaterea pandemiei
IPS Pimen a revenit la Suceava. Credincioșii își iau rămas bun în condiții speciale
Cum și-a sprijinit spiritual și material credincioșii în timpul stării de urgență o parohie din Tecuci
Marșul pentru viață 2020 online Iași | A ajuta copiii să se nască, exercițiu de iubire și proiect de țară
Mitropolitul Americii despre misiunea de eliberator a Sf. Constantin: Putea el să o refuze?
15 cuvinte nemuritoare de la Părintele Arhiepiscop Pimen. „Să ne îngrijim, dar să nu ne îngrijorăm”
Colecție de folclor muzical reprezentativ pentru Cluj, disponibilă gratuit
Mesajul de condoleanțe al Patriarhului Daniel transmis Arhiepiscopiei Sucevei şi Rădăuților
Mesajul Sinodului Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei la moartea Arhiepiscopului Pimen
Arhiepiscopul Pimen va fi înmormântat la Mănăstirea Sihăstria Putnei
Spitalul din Mioveni a primit 150 teste rapide pentru coronavirus
Arhiepiscopul Pimen a plecat la Domnul
Patru muzee din Capitală se redeschid miercuri
Filmul „7 Cuvinte” disponibil gratuit online în semn de omagiu adus martirilor din temnițele comuniste
Cisnădie: Parohia „Sf. Treime” contribuie la achiziționarea de laptopuri pentru elevii fără posibilități
Prima întâlnire a credincioșilor cu biserica lor, văzută prin lentila unui fotograf clujean
Director nou la Muzeul Primei Școli Românești. Proiecte viitoare pe linia de cercetare
Episcopul Lucian, la mormântul preotesei Corina Radics
Mitropolitul Petru: Părinții trebuie să fie două modele dumnezeiești pentru copiii lor
„Alături la greu” și-a atins obiectivul de 100.000 de euro pentru spitalele sucevene
Iaşi: Monumentul Eroilor proiectat de Henri Coandă va fi reabilitat
Donație a Patriarhiei Române pentru achiziționarea de echipamente medicale destinate spitalelor din județul Suceava
Sufletul omului este o fântână care se alimentează din apa vie: Duhul Sfânt, spune Episcopul Andrei
Mitropolitul Nestor Vornicescu a fost pomenit la două decenii de la moartea sa
Marșul pentru viață 2020 București online | Mesajele și propunerile mișcării pro-viață pentru societatea românească
Prima duminică după starea de urgență: Cum a înflorit asfaltul din curtea bisericilor (FOTO)
Hunedoara: Episcopia a distribuit tablete elevilor din clasele a VIII-a și a XII-a
Medicul care a condus Spitalul din Suceava în perioada critică premiat la Dej de Mitropolitul Andrei
Revenirea credincioșilor „acasă” aplaudată de Părintele Necula: Biserica vă mulțumește!
Sărbătoarea Sfinților Împărați la Catedrala Patriarhală: Sfintele moaște nu vor fi scoase spre închinare