Mănăstirea Nicula din județul Cluj va găzdui o nouă Sinaxă Educațională în perioada 16-18 octombrie. Invitatul special al întâlnirii va fi Preasfințitul Părinte Benedict, Episcopul Sălajului. Întâlnirea se adresează cadrelor didactice, consilierilor școlari și formatorilor care își doresc să construiască o relație mai apropiată cu elevii și pot crea un mediu favorabil învățării, pornind de…
Moștenirea Sfântului Nectarie Protopsaltul a fost evocată duminică printr-un concert de muzică bisericească, organizat la Catedrala „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil” din Vaslui. În deschiderea manifestării, părintele Cosmin Gubernat, consilier cultural al Episcopiei Hușilor, a transmis mesajul Preasfințitului Părinte Ignatie, iar arhidiaconul Cosmin-Vlăduț Mironescu a prezentat viața și activitatea sfântului cuvios. În cadrul concertului, Grupul…
Parohia Groșeni din județul Arad și-a cinstit în avans ocrotitoarea, pe Sf. Cuv. Parascheva, printr-un eveniment organizat duminică: după Liturghie, a fost sfințită o troiță dedicată mamelor trecute la Domnul. Tinerii din parohie au fost implicați în manifestări. În cadrul Sfintei Liturghii, preoții și credincioșii s-au rugat pentru mamele plecate la Domnul, iar răspunsurile liturgice…
Aproximativ 300 de tineri ortodocși din Germania, Austria și Luxemburg s-au reunit la Köln, în cadrul Întâlnirii Anuale a Asociației Tinerilor Ortdocși Români din Germania (ATORG), pentru câteva zile de credință, rugăciune și comuniune. Manifestarea s-a desfășurat la începutul lunii octombrie în Parohia „Pogorârea Sfântului Duh” din Köln. Programul a inclus și Conferința „Chipul feminin…
Preasfințitul Părinte Lucian, Episcopul Caransebeșului, Grupul Psaltic „Ethos” al Episcopiei Caransebeșului, și tânărul naist Viorel Papuc, ucenic al maestrului Gheorghe Zamfir, au fost, în perioada 10-11 octombrie, invitați la Zilele Ortodoxe de la Micherechi, Ungaria. Gazdele manifestării au fost Preasfințitului Părinte Siluan, Episcopul Ungariei, și Parohia Ortodoxă Română Micherechi. Prima zi a fost dedicată în…
Două manifestări academice dedicate familiei creștine și sfintelor femei au fost organizate luni la Facultatea de Teologie Ortodoxă „Ilarion V. Felea” din cadrul Universității „Aurel Vlaicu” din Arad La sesiunile de comunicare au participat invitați din țară și din Republica Moldova. Programul a cuprins Simpozionul Școlii Doctorale Interdisciplinare, cu tema „Pastoraţia familiei. Modele patristice și…
Troparul Cel ce ai fost dintre Apostoli mai întâi-chemat şi lui Petru frate adevărat, Stăpânului tuturor, Andrei, roagă-te, pace lumii să dăruiască şi sufletelor noastre mare milă. Condac 1 Pe ucenicul cel întâi chemat şi următorul Pătimirilor lui Hristos, pe Andrei apostolul, fratele lui Petru, să-l lăudăm credincioşii, că pe cel ce pe păgâni din…
Luni s-au împlinit 30 de ani de la aducerea moaștelor Sfântului Apostol Andrei la Iași cu ocazia sărbătorii Sfintei Cuvioase Parascheva. Manifestarea a adunat atunci peste un milion de credincioși în Capitala Moldovei. Racla cu cinstitul cap al sfântului apostol a fost adusă în data de 12 octombrie 1996 de o delegație din Biserica Greciei,…
Palatul Patriarhiei va găzdui în luna noiembrie Conferința Națională „Unitate dogmatică și specific național în pictura bisericească”. Programul va reuni specialiști în iconografie, pictură bisericească, arhitectură și restaurare. Manifestarea ajunsă la cea de-a 13-a ediție va fi organizată în perioada 12-13 noiembrie de Comisia de Pictură Bisericească a Patriarhiei Române. Tema din acest an este…
Părintele George Remete a primit luni titlul de cetățean de onoare al municipiului Alba Iulia. Distincția i-a fost acordată în cadrul unei festivități organizate Facultatea de Teologie Ortodoxă din oraș. La momentul festiv au participat cadre didactice ale Universității „1 Decembrie 1918”, oficialități locale și județene, clerici și studenți, precum și invitați din localitatea natală…
Paraclisul Universitar „Sfântul Nicolae” din București se pregătește pentru resfințire. Credincioșii sunt invitați să sprijine finalizarea lucrărilor prin contribuții financiare oferite direct bisericii. Potrivit unui anunț realizat de reprezentații lăcașului de cult, lucrările de restaurare a fațadelor și a acoperișului au început în urmă cu mai bine de două decenii și au fost între timp…
Mitropolitul Laurențiu al Ardealului a aniversat luni împlinirea vârstei de 79 de ani, prilej cu care și-a exprimat recunoștința: „Aceste momente aniversare sunt din ce în ce mai greu de purtat, dar sunt lăsate pentru a aduce mulţumire Bunului Dumnezeu pentru timpul trecut”. „În sufletul nostru există această stare, întâi de toate aducând mulţumire lui…
Ziua Internațională pentru Reducerea Riscurilor de Dezastre este marcată anual în data de 13 octombrie, la inițiativa Organizației Națiunilor Unite (ONU). În 2026, ziua se desfășoară sub tema Reziliența începe acasă și atrage atenția asupra importanței pregătirii populației pentru cutremure, inundații, incendii și alte situații de urgență Organizația Națiunilor Unite atenționează că reducerea riscului la dezastre…
Nu știi de unde să începi astăzi? Ți-am pregătit o selecție de 5 știri ca să fii informat în mai puțin de un minut. Patriarhul României îi urează sănătate Papei Leon al XIV-lea Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, i-a transmis luni urări de sănătate Papei Leon al XIV-lea, care a anunțat recent că…
Reporterii Doxologia au publicat mărturii despre Sfânta Parascheva de la pelerinii veniți la Iași din toată țara și de peste hotare – români și străini. „Începutul familiei noastre a fost Sfânta Parascheva. Aici l-am cunoscut pe soțul meu, de hramul Sfintei Parascheva”, a declarat o doamnă preoteasă care obișnuia să facă voluntariat la racla sfintei…
Sfânta Cuvioasă Parascheva va fi sărbătorită marți și miercuri la Catedrala Arhiepiscopală din Roman, unde vor participa patru ierarhi. Cu prilejul hramului, la slujbe vor participa Înaltpreasfințitul Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului și Bacăului, Preasfințitul Părinte Veniamin, Episcopul Basarabiei de Sud, Preasfințitul Părinte Andrei, Episcopul Covasnei și Harghitei, și Preasfințitul Părinte Teofil Trotușanul, Episcop vicar al…
Racla cu un veșmânt care a acoperit pentru o perioadă moaștele Sfintei Cuvioase Parascheva va fi adus marți, 13 octombrie, de la ora 16:30, la Catedrala Patriarhală. Bucureștenii se vor putea închina până miercuri, 14 octombrie, la ora 20:30. La Catedrala Patriarhală, programul sărbătorii Sfintei Cuvioase Parascheva va începe marți seară, când va fi oficiată…
Moaștele Sfântului Ioan cel Nou de la Suceava vor fi purtate în procesiune în zilele de 19 și 20 octombrie la parohii și mănăstiri din Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților. În prima zi de pelerinaj, racla va fi dusă la mai multe comunități, între care: Ipotești, Bosanci, Bunești, Fălticeni, dar și la Spitalul Municipal Fălticeni. Moaștele…
Preafericitul Părinte Shio al III-lea, Patriarhul Georgiei, a subliniat duminică rolul credinței în societate, în cadrul simpozionului internațional organizat cu prilejul împlinirii a 1.700 de ani de când creștinismul a devenit religie de stat în Georgia. Manifestarea se desfășoară la Tbilisi în perioada 11-13 octombrie. Programul cuprinde sesiuni de istorie, etnologie și arheologie, limbă și…
Mitropolitul Antonie al Basarabiei și peste 100 de clerici basarabeni s-au rugat pentru familii la statuia Sf. Ștefan cel Mare din centrul Chișinăului duminică, în cadrul Marșului Familiei „Înrădăcinați în tradiție”, organizat de Arhiepiscopia Chișinăului. Li s-au alăturat aproximativ o mie de credincioși. Înaltpreasfinția Sa s-a rugat pentru binecuvântarea familiilor, pentru dragoste și bună înțelegere…