Filantropia organizează conferințe regionale pentru alternative la politicile publice în domeniul sănătății

Federația Filantropia a Patriarhiei Române organizează, în parteneriat cu Ministerul Sănătății, trei conferințe regionale pentru alternative la politicile publice în domeniul sănătății.

Scopul întâlnirilor este analizarea și dezbaterea formei preliminare a propunerii de politică publică alternativă în domeniul socio – medical „Sănătate în comunitate”.

Primele două conferinţe au avut loc la Bucureşti şi Iaşi în 11 şi 13 septembrie, iar ultima conferinţă se va desfăşura în 17 septembrie la Cluj.

Consultările publice reunesc reprezentanți ai unor instituții importante din domeniul sănătăţii care contribuie cu soluții de îmbunătățire a propunerii de politică publică alternativă în domeniul sănătății, pe baza a cinci teme de discuţie care pot fi consultate pe site-ul Federaţiei Filantropia.

Conferinţele au loc în cadrul proiectului „Politici publice alternative în domeniul sănătății” care are ca obiectiv general creșterea capacitații ONG-urilor membre ale Federației Filantropia din domeniul sănătății de a formula și promova propuneri alternative la politicile publice aferente obiectivelor specifice din documentul de politică publică „Strategia Națională de Sănătate 2014 – 2020”.

Federaţia Filantropia este o organizaţie privată non-profit care funcţionează cu binecuvântarea Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române și reuneşte 18 din cele mai active asociaţii şi fundaţii care lucrează în domeniul social în eparhiile Patriarhiei Române.

Misiunea Federaţiei este să sprijine Biserica în lucrarea ei social-filantropică săvârşită pentru oameni şi comunităţile lor, în spiritul învăţăturii creştine.

Foto credit: Federaţia Filantropia

Comentarii Facebook

Lasă un răspuns


Știri recente