Preasfințitul Părinte Teofil Trotușanul și preoții Parohiei „Sfântul Gheorghe” din Bacău au oferit daruri copiilor internați la Spitalul Județean de Urgență Bacău, în cadrul proiectului „Fiecare om contează”.
Darurile au constat în produse necesare îngrijirii copiilor, atât pentru utilizare imediată, cât și pentru activitatea Secției de Recuperare Pediatrică a Spitalului Județean de Urgență Bacău.
Demersului i s-a alăturat și Consiliul Județean Bacău, care a strâns donații cu ocazia concertului caritabil prepascal.
Inițiativa parohiei băcăuane se desfășoară pentru al cincilea an consecutiv și se înscrie în contextul Anului pastorației familiei creștine și al manifestărilor dedicate Lunii pentru Viață, în perioada 23 februarie – 23 martie 2026.
Delegația Bisericii a fost întâmpinată de conducerea instituției, prilej cu care Preasfințitul Părinte Teofil Trotușanul a felicitat angajații SJU pentru dăruire și profesionalism și i-a binecuvântat pentru activitatea viitoare.






