Fiecare dintre noi este un fiu risipitor, spune Episcopul vicar Timotei Prahoveanul

Mai mult sau mai puţin, fiecare dintre noi este un fiu risipitor, a spus Episcopul vicar Timotei Prahoveanul în predica adresată duminică la Patriarhie, iar sfatul principal al ierarhului a fost: „trebuie ca din risipitori şi zdrenţuroşi să redevenim fii ai pocăinţei şi oameni ai lacrimilor”.

Redevenirea despre care a vorbit Părintele Episcop Timotei implică iubire, virtute pe care trebuie să o îndreptăm către semeni şi Dumnezeu.

„Această evanghelie este una care ne cheamă la întoarcere şi lacrimi, iar cel mai important lucru pe care trebuie să-l învăţăm este tocmai iubirea Părintelui Celui Bun”, a spus ierarhul. Apoi, el a făcut referire la atitudinea greşită pe care mulţi dintre noi o avem faţă de cei care, asemenea fiului risipitor, se întorc pe drumul cel bun care duce la mântuire.

„Dacă El l-a primit pe fiul care îi ceruse toată avuţia, dacă El i-a dat veşmânt nou şi i-a dat inel (fiului risipitor – n.r.) cum ne putem noi comporta faţă de alţii? Observăm că noi nu mai avem dragostea de a ne bucura cu ceilalţi, mai ales cu cei care îşi revin din risipirea lor”, a spus Preasfinţia Sa.

Ierarhul a taxat atitudinea fiului mai mare faţă de fratele său care s-a pocăit şi a explicat că „nu s-a putut bucura de întoarcerea lui, deoarece pentru el iubirea nu avea nicio relevanţă”.

„Nu trebuia să accepte plecarea lui departe, ci să aibă puterea de a-l îmbrăţişa”, a spus Preasfinţia Sa despre fiul cel mare din pericopa evanghelică.

Părintele Episcop Timotei i-a numit pe ambii protagonişti ai pildei fii risipitori, „chiar dacă unul avea haine zdrenţuite, iar celălalt purta încă un veşmânt frumos pe care mărăcinii, drumurile şi sărăcia nu îl stricaseră”.

„Unul a risipit avuţia trăind în desfătări într-o ţară îndepărtată, celălalt, deşi adunase faptă bună cu faptă bună şi ascultare cu ascultare, le-a risipit pe toate pentru că nu a avut, cum spunea înţeleptul filosof Constantin Noica, niţică iubire”.

Reamintind imposibilitatea de a accepta cu iubire întoarcerea fratelui său, ierarhul a îndemnat să „nu avem neinspirata atitudine a fratelui (mai mare – n.r. ) din evanghelia de astăzi” şi „să arătăm faţă de cei plecaţi pe drumul risipirii iubirea care este mai mare decât toate”.

„Iubirea şi iertarea sunt fiicele adevărate ale lui Dumnezeu, celelalte comportamente şi atitudini sunt străine de Dumnezeu şi de aceea, de multe ori, cineva considerându-se drept şi ascultător poate să fie mai risipitor decât cel care este arătat cu degetul”.

Părintele Episcop Timotei a numit Pilda Fiului Risipitor drept „capodopera Noului Testament” şi a reamintit că marele Feodor Dostoievski a cerut celor apropiaţi, pe patul de moarte, să-i citească încontinuu textul biblic.

„Un teolog spunea că dacă s-ar fi pierdut toată Scriptura şi ar fi rămas Pilda Fiului Risipitor, ar fi fost  suficient să ne vorbească despre iubirea Tatălui Ceresc”.

Foto credit: Arhivă Basilica.ro

Comentarii Facebook


Știri recente