Festivitate de absolvire la Sibiu

Absolvenții cursurilor de licență de la Universitatea „Lucian Blaga” și de la Academia Forțelor Terestre „Nicolae Bălcescu” din Sibiu au participat marți, 13 mai 2014, la ceremonia de final, organizată în centrul istoric al orașului. La festivitate a participat și Înaltpreasfințitul Laurențiu, Arhiepiscopul Sibiului și Mitropolitul Ardealului, informează Ziarul Lumina, Ediția de Transilvania.

În rândul celor aproximativ 2000 de studenți, care au îmbrăcat cu emoție robele de absolvent și au venit în Piața Mare, s-au aflat și studenții Facultății de Teologie Ortodoxă „Sfântul Andrei Șaguna”. Absolvenții au avut posibilitatea să mulțumească în mod oficial tuturor profesorilor, decanilor și îndrumătorilor din anii de studenție și să-și ia rămas-bun de la orașul care i-a găzduit în acești ani.

Între cadrele didactice prezente amintim pe rectorii celor două universități menționate, prof. univ. dr. Ioan Bondrea și generalul prof. univ. dr. Ghiță Bârsan. La ceremonie au participat și prefectul județului Sibiu, Ovidiu Sitterli, președintele Consiliului Județean, Ioan Cindrea, reprezentanți ai Primăriei Sibiu și alte oficialități. Familiile și rudele au venit la Sibiu pentru a fi alături de absolvenți la aceste momente unice din viața lor.

IPS Mitropolit Laurențiu i-a felicitat și binecuvântat pe absolvenți și i-a îndemnat să păstreze mereu în suflet valorile morale primite de la profesori în anii studenției.

„Suntem cuprinși de un sentiment de bucurie, de împlinire când vă vedem pe dumneavoastră, cei mai tineri absolvenți. Ne dați forță și încredere, mai ales celor care ne apropiem de împlinirea misiunii noastre didactice. Niciodată nu ne vom îndepărta de țelul nostru și vom urmări cu multă dragoste împlinirea dumneavoastră pe toate planurile. Facultatea noastră de Teologie îl are ca protector pe Sfântul Andrei Șaguna, un sfânt care a dăruit românilor din Ardeal tot ceea ce a avut mai puternic în vocația sa, atât pe plan spiritual, cât și cultural. A înființat 800 de școli, două mari colegii, la Brașov și la Brad, dar și Facultatea de Teologie, care a pus temelia învățământului academic în Sibiu. Dorim ca harul lui Dumnezeu, care vine asupra noastră prin mijlocirea acestui mentor spiritual, să se reverse de la facultatea noastră spre întreaga universitate”, a spus ierarhul.

45 de ani de activitate neîntreruptă

În cuvântul său, rectorul Ioan Bondrea a subliniat faptul că festivitatea din acest an se desfășoară în cadrul zilelor dedicate împlinirii celor 45 de ani de activitate neîntreruptă a Universității „Lucian Blaga”.

„Este un moment pe care dumneavoastră, absolvenții celor două universități, le meritați din plin. Astăzi este finalul unui drum, presărat cu lucruri bune, care vă vor aduce în suflet amintirea anilor de studenție. Viața de student nu se compară cu nimic altceva. Astăzi vă sărbătorim pe dumneavoastră și sunt mândru că această promoție a Universității „Lucian Blaga” este cea care marchează 45 de ani de continuitate a instituției noastre. Deși rădăcinile noastre academice se duc undeva la 1844-1874, universitatea noastră are continuitate din 1969. Este o săptămână de sărbătoare, o săptămână în care toți membrii comunității academice sărbătoresc împreună această aniversare. Se demonstrează astfel că universitatea are un depozit istoric solid, dar și un viitor bun”, a spus rectorul.

Au luat cuvântul și reprezentanții absolvenților, după care a urmat momentul predării cheii, simbolul studenției. La final, olimpicii universității sibiene au primit diplome și aprecieri din partea rectorului Ioan Bondrea și a celorlalți membri ai Senatului universitar.

Comentarii Facebook


Știri recente