Festivalul ,,Vin colindătorii” în Parohia Arad-Bujac

Înaltpreasfințitul Părinte Timotei, Arhiepiscopul Aradului, a fost prezent luni, 12 decembrie 2016, la cea de-a treia ediţie a Festivalului Vin colindătorii. Evenimentul a  avut loc la Biserica Naşterea Sfântului Ioan Botezătorul a Parohiei Arad-Bujac, notează site-ul oficial al Arhiepiscopiei Aradului.

Organizatorii evenimentului din acest an au fost: Arhiepiscopia Aradului -Asociaţia Filantropia, Centrul Cultural-Pastoral Sfântul Ierarh Nicolae al Parohiei Arad-Bujac şi Liceul cu program Sportiv din Arad.

La  concert au participat copii şi tineri din parohiile arădene: Arad-Centru, Aradul Nou, Micalaca Veche II, Sânnicolau Mic, Pâncota, Arad-Bujac şi Grupul coral Trifon Lugojan. Fiecare grup a fost răsplătit cu daruri, oferite din partea organizatorilor, iar preoții coordonatori au primit din partea Înaltpreasfințitului Părinte Timotei, diplome de onoare. Prezentarea grupurilor de colindători a fost făcută de către părintele protos.dr. Iustin Popovici, consilierul cultural al Arhiepiscopiei Aradului.

La finalul concertului a luat cuvântul Gheorghe Mandache, directorul Liceului cu Program Sportiv Arad, care a evidenţiat bunele raporturi de colaborare existente între Parohie şi Şcoală, în baza parteneriatului încheiat.

La rândul său, părintele paroh Vasile Pop, coordonatorul Centrului Cultural-Pastoral al Parohiei Arad-Bujac, în calitate de gazdă, a adus cuvânt de mulţumire Înaltpreasfinţitului Părinte Timotei pentru prezenţă şi pentru binecuvântarea şi susţinerea acordată în desfăşurarea acestui eveniment, precum şi tuturor preoţilor, susţinătorilor, credincioşilor şi tinerilor participanţi.

În încheierea programului, Înaltpreasfinția Sa i-a felicitat pe toţi tinerii şi copiii care au colindat şi i-a îndemnat pe mai departe la păstrarea şi promovarea tradiţiilor şi colindelor străbune locale.

Comentarii Facebook


Știri recente