Festivalul în aer liber „Zilele Muzicale Româno-Americane” se desfășoară până duminică la Sibiu

Festivalul în aer liber „Zilele Muzicale Româno-Americane” a început miercuri la Sibiu și se încheie duminică. Participarea este liberă, în limita celor 60 de locuri, disponibile cu respectarea regulilor de distanțare socială.

Miercuri, festivalul s-a deschis cu un spectacol susținut de Teatrul de Balet Sibiu și cu concertul „O harpă de poveste”, care a adus pe scenă cea mai veche harpă din România, fabricată în 1827 și abandonată la noi în țară de un ofițer german aflat în retragere la finalul celui de-al Doilea Război Mondial.

Joi, publicul s-a bucurat de acordurile „Pianului Călător”, proiectul pianistului Horia Mihail, și de o incursiune în jazzul american cu Quintetul Sorin Zlat.

Sâmbătă va fi lansată aplicația de mobil „Filarmonica Sibiu App”, instituția muzicală sibiană devenind prima din țară care oferă o astfel de facilitate pentru public. Tot atunci va fi lansată noua platformă web filarmonicasibiu.ro, adaptată pentru a funcționa în corelare cu aplicația.

Filarmonica de Stat Sibiu organizează de 17 ani Festivalul „Zilele Muzicale Româno-Americane”. Ediția actuală a beneficiat de sprijinul Consiliului Județean Sibiu. Anul acesta, festivalul și-a schimbat pentru prima dată locația și se desfășoară pe Strada Cetății, în fața Sălii Thalia.

Foto credit: Facebook / Filarmonica de Stat Sibiu

Comentarii Facebook


Știri recente