Festival interjudeţean de poezie religioasă

Fundaţia „Cuvântul care zideşte“ şi Arhiepiscopia Craiovei, prin Biroul de învăţământ, catehizare şi activităţi cu tineretul, au organizat vineri, în Sala „Academician Dinu Giurescu“ a Bibliotecii judeţene „Alexandru şi Aristia Aman“, manifestarea culturală „Picuri de lumină şi de viaţă“. Evenimentul a marcat Ziua Unirii Principatelor Române şi împlinirea a 165 de ani de la naşterea poetului Mihai Eminescu, informează “Ziarul Lumina”.

În cadrul activităţii culturale organizate la Biblioteca Judeţeană din Craiova, Fundaţia „Cuvântul care zideşte“, ONG patronat de Arhiepiscopia Craiovei, a oferit premii câştigătorilor festivalului de poezie religioasă, organizat la nivelul şcolilor şi liceelor din eparhie. Pe lângă festivitatea de premiere, programul întâlnirii a fost marcat de câteva intervenţii corale, în interpretarea elevilor de la Seminarul Teologic „Sfântul Grigorie Teologul“ din Craiova, la care s-au adăugat momentele poetice aşteptate.

Tot în cadrul acestui eveniment, elevii de la Liceul de Artă „Marin Sorescu“ din Craiova au organizat o expoziţie cu lucrări de desen şi pictură cu tematică specifică momentelor sărbătorite, în holul Bibliotecii Judeţene.

Premianţi de la şcolile şi liceele din Arhiepiscopia Craiovei

Între câştigătorii celei de-a VIII-a ediţie a festivalului interjudeţean de poezie religioasă, organizat de Fundaţia „Cuvântul care zideşte“, în parteneriat cu Inspectoraul Şcolar Judeţean Dolj, s-au numărat: Clara Andreea Dobrică, de la Colegiul Naţional „Ştefan Velovan“ din Craiova – premiul I la ciclul primar, Relly Ana Maria Oanţă, Şcoala Gimnazială Filiaşi – premiul II, Arianna Nedelcu, de la Liceul Tehnologic Cârcea-Dolj – premiul III. La ciclul gimnazial au fost premiaţi: Mălina Maria Cojocaru, Şcoala Gimnazială „Sfântul Gheorghe“ Craiova – premiul I, Elena Puşpană, Şcoala Gimnazială „Sfântul Gheorghe“ Craiova – premiul II, Delia Elena Cojocaru, Şcoala Gimnazială Filiaşi, jud. Dolj şi Laura Gabriela Vava, Şcoala Gimnazială Filiaşi, jud. Dolj – premiul III. Primele două locuri de la ciclul liceal au fost ocupate de doi elevi de la Seminarul Teologic „Sfântul Grigorie Teologul“ din Craiova: Vlad Şişu – premiul I şi Victor Muscalu – premiul II. La aceeaşi secţiune, premiul III a fost obţinut de eleva Cătălina Mihaela Avram, de la Liceul „Charles Laugier“ Craiova.

„Prin acest festival de poezie religioasă ne propunem să descoperim copiii cu talent literat şi trăire religioasă. În fiecare an, câştigătorii concursului nostru s-au remarcat prin sensibilitate şi trăire ortodoxă, prin talent şi totodată prin dragoste de carte. Şi de această dată, nivelul participanţilor a fost foarte ridicat. Ne bucurăm totodată că am putut integra premierea acestor minunaţi copii în contextul omagierii marelui nostru poet naţional Mihai Eminescu şi a Zilei Unirii Principatelor Române, constituind astfel exemplificarea faptului că Biserica şi sentimentul de patriotism au fost permanent şi nedespărţit legate de-a lungul vremii“, a afirmat Cristina Stamatoiu, director al Fundaţiei „Cuvântul care zideşte“.

Comentarii Facebook


Știri recente