Asociația Vasiliada, organizație membră a Federației Filantropia, a desfășurat săptămâna trecută un workshop educativ adresat unui grup de 30 de elevi din clasele IX–XII al Liceului Tehnologic Special „Beethoven” din Craiova.
Evenimentul a avut drept scop principal informarea și conștientizarea tinerilor în legătură cu pericolele mediului online, fenomenul de cyberbullying, precum și riscurile asociate consumului și traficului de droguri.
Participanții au fost încurajați să identifice și să evite situațiile de risc, să adopte comportamente sănătoase, să își protejeze datele personale și să solicite sprijinul adulților responsabili, fie că este vorba despre părinți, consilieri școlari, profesori sau alte persoane de încredere.
Un alt obiectiv important al workshop-ului a fost stimularea tinerilor să își contureze un sistem propriu de valori, accentul fiind pus pe importanța alegerii anturajului și pe dezvoltarea unei atitudini responsabile față de propriile decizii.
Evenimentul s-a desfășurat în cadrul proiectului „Începe cu Tine: Educație, Prevenție, Acțiune împotriva Infracționalității”, derulat de Asociația Vasiliada, în perioada iunie – decembrie 2024 și aflat acum în perioada de sustenabilitate.
Foto credit: Facebook / Federația Filantropia