Faza interjudețeană a Concursului Național Coral la Drobeta-Turnu Severin

La Drobeta-Turnu Severin, străvechea cetate de pe malul Dunării, a avut loc la 16 martie 2013 o competiție artistică mult așteptată, faza interjudețeană a Concursului Național Coral.

La Casa Tineretului din municipiu s-au întrecut în măiestrie și în acorduri armonioase 12 coruri ale liceelor de artă și seminarii teologice din județul Mehedinți, Argeș, Dâmbovița, Dolj, Gorj, Olt și Vâlcea.

Potrivit P.C. Pr. Ovidiu Polexă, consilier al Sectorului Învățământ și Tineret, prezent la eveniment, pe scenă au urcat maeștri ai baghetei cu nume rezonante, cum ar fi Gelu Stratulat, distins muzician, dirijor și compozitor din Râmnicu Vâlcea și cadru didactic la Seminarul vâlcean.

Și-au dat concursul corul Liceului de Artă „I. Șt. Paulian”, Vox Dunaris, Corul Liceului de Artă „Dinu Lipatti” din Pitești, Corul Colegiului Național „Ion C. Brătianu” din Pitești, Corul Colegiului Național „Vlaicu Vodă” din Curtea de Argeș, Corul Cantabile al Liceului de Artă „Doamna Bălașa” din Târgoviște, Corul Macarie Ieromonahul al Seminarului Teologic „Sfântul Ioan Gură de Aur” din același oraș, Corul Liceului de Artă „Marin Sorescu” și Corul Seminarului Teologic „Sfântul Grigorie Teologul”din Craiova, Corul Liceului de Muzică și Arte Plastice „Constantin Brăiloiu” din Târgu Jiu, Corul Colegiului Național „Ion Minulescu” din Slatina, Corul de Cameră Carmina Coziae al Liceului de Artă „Victor Giuleanu” din Râmnicu Vâlcea și Corala Canticum a Seminarului Teologic Liceal „Sfântul Nicolae” din aceeași localitate.

O interpretare deosebită a celor trei piese cuprinse în repertoriu a oferit-o Corul Seminarului Teologic „Sfântul Grigorie Teologul”din Craiova, condus de Prof. Diac. Angel Cristian Stăiculescu.

„Am participat la acest Concurs Național Coral cu un număr de 16 elevi. Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Acad. Dr. Irineu Popa, ne-am organizat și astfel am putut să luăm parte la acest frumos eveniment competitiv. Este prima participare pentru instituția pe care o reprezentăm, după o perioadă de câțiva ani în care corul nu a mai păstrat tradiția de a merge la acest concurs, și putem spune că, într-adevăr, elevii noștri au dat dovadă de un plus de maturitate necesar unui nou început, necesar dezvoltării frumoaselor semințe ale artei muzicale religioase, care le rodesc în suflete” , a conchis Prof. Diac. Angel Cristian Stăiculescu.

În urma jurizării, corul seminariștilor craioveni s-a clasat pe locul al II-lea, primul loc revenind Coralei Canticum a Seminarului Teologic Liceal „Sfântul Nicolae” din Râmnicu Vâlcea, care s-a și calificat la faza națională a concursului, tot pe primul loc situându-se și Corul Macarie Ieromonahul al Seminarului Teologic „Sfântul Ioan Gură de Aur” din Târgoviște.

La finalul competiției, elevii Seminarului Teologic din Cetatea Băniei s-au întâlnit cu ierarhul locului, Preasfințitul Părinte Nicodim, Episcopul Severinului și Strehaiei, care i-a felicitat pentru locul obținut și le-a vorbit despre alesele virtuți și însușiri morale pe care trebuie să le posede un viitor slujitor al Altarului.

Dintre liceele de Artă, la faza pe țară va merge mai departe Corul Cantabile al Liceului de Artă „Doamna Bălașa” din Târgoviște, cu locul I, după cum ne-a transmis Cătălin Cernătescu, redactor știri al Episcopiei Severinului și Strehaiei.

Comentarii Facebook


Știri recente